Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs în după-amiaza zilei de luni, în Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 149 de kilometri și nu a fost resimțit în rândul populației. Potrivit informațiilor postate de site-ul Institutului Național de Fizică a Pământului, epicentrul a fost la o distanță de 8 kilometri de Nereju și 17 kilometri de Nistorești.
Acesta nu a fost singurul cutremur înregistrat în cea de-a doua zi de Paște. Un altul s-a produs dimineață, la ora 8.30, având o magnitudine de 2,2 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 73 de kilometri, iar epicentrul a fost stabilit la o distanță de 12 kilometri de Nereju și câte 16 kilometri de Dumitrești și Andreiașu de Jos.
Nici prima zi de Paște nu a fost mai liniștită din acest punct de vedere. A fost înregistrat un cutremur cu o magnitudine de 2,5 grade pe scara Richter, care s-a produs la o adâncime de 77 de kilometri.