Învățătorii și educatorii care vor să se perfecționeze sunt așteptați să se înscrie la cursul gratuit desfășurat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul proiectului „Rețea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar” (RIFSE). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și reprezintă o noutate pentru domeniul formării continue în învățământul preuniversitar românesc.
Unul dintre principalele sale obiective vizează dezvoltarea competențelor de ordin metodologic, tehnic, psihosocial, de comunicare, relaționare și evaluare a 1.400 de educatori, institutori și învățători din trei regiuni de dezvoltare, inclusiv din Vrancea. Sesiunea de formare se va desfășura în perioada august 2012 – iulie 2013, iar procedura de selecție a cadrelor didactive va începe în luna mai. Beneficiarii înscriși în proiect primesc subvenții pentru achiziționarea de calculatoare și dispozitive de conectare la Internet.
De asemenea, la sfîrșitul perioadei de formare, cursanților care au parcurs integral această activitate și au acumulat 90 de credite profesionale transferabile li se vor elibera certificate de competențe profesionale ale personalului didactic, iar celor care au frecventat cursurile de formare continuă și care au acumulat până la 60 de credite profesionale transferabile li se vor elibera atestate de formare continuă a personalului didactic.