Reputatul istoric Florin Constantiniu a încetat din viață vineri. Născut pe 8 aprilie 1933, la București, Constantiniu a fost din 1999 membru corespondent al Academiei Române, șapte ani mai târziu fiind ales membru titular al acestui for, scrie Jurnalul Național. A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, fiind distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.
Academicianul Florin Constantiniu a fost unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare, fiind cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român”.
Istoricul a avut o relație bună cu administrația județeană și istoricii Muzeului Vrancei. Încă din 1997, academicianul a primit un premiu din partea Muzeului Vrancei, în semn de recunoaștere a activității. În 2003, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Muzeul Vrancei a editat volumul omagial «Istoricul Florin Constantiniu», coordonat de directorul Horia Dumitrescu. „Volumul omagial «Istoricul Florin Constantiniu» are 832 de pagini și conține 46 de studii scrise de academicienii Virgil Cândea, Åžtefan Åžtefănescu, Dan Berindei, profesorii universitari Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Jipa Rotaru”, a afirmat directorul Muzeului Vrancei, istoricul Horia Dumitrescu.
Istoricul a evidențiat „incompetența, lăcomia și aroganța” actualei puteri
Academicianul Florin Constantiniu a publicat, în numărul din februarie al revistei „Istorie și Civilizație”, un editorial extrem de acid la adresa guvernanților. „Actuala guvernare a ridicat incompetența, lăcomia și aroganța la culmi fără precedent. Pasivitatea de până mai ieri a românilor, a făcut-o să creadă că totul îi este permis, că românii pot fi batjocoriți, umiliți, călcați în picioare. Dacă în 2011, când s-a hotărât reducerea salariilor, oamenii ar fi ieșit în stradă, nu am fi ajuns la situația dezastruoasă de astăzi. Românii s-au comportat până mai ieri ca niște oi, care s-au lăsat tunse și mulse, fără să scoată un behăit. Atunci, „pastorii” lor, îmbrăcați în costume Armani și rochii Gucci, au crezut că, oricâte abuzuri ar săvârși, impunitatea lor este asigurată.
Se pare însă că românii suportă mai lesne să fie jecmăniți decât umiliți. Iar actuala guvernare le-a întrecut pe toate în a-i batjocori. Așa a fost posibilă numărătoarea de pomină a votului de la Legea Pensiilor, făcută de dna Roberta Anastase și trecută cu vederea de Justiție, așa a fost posibilă comasarea alegerilor, cea mai gravă încălcare a democrației din perioada post-decembristă. Dacă au înghițit atâtea, înghit orice, a fost gândul guvernanților despre români.
În cazul mișcărilor din România, nemulțumirile sunt atât de multe și variate, încât ele țâșnesc aproape din gura fiecărui manifestant. Absența unui program sistematic este invocată de Putere și năimiții ei pentru a discredita manifestațiile. Cred că impulsul cel mai puternic, în stare să-i țină pe oameni în stradă, în frig și să nu ia seamă de încercările de tot felul ale jandarmilor de a-i descuraja și intimida, a fost disprețul guvernanților. Românii se simt disprețuiți și asta e mai greu de îndurat decât tăierea salariilor.
Dl. Traian Băsescu culege ce a semănat. Domnia Sa s-a vrut președinte-jucător, nu președinte-arbitru. Profitând de servilismul PDL și UNPR, care știu că, fără el, n-ar însemna nimic, Domnia Sa „a concentrat în mâinile sale o putere nemarginită” (ca să reiau formula lui Lenin despre Stalin, în celebra scrisoare către Congres, din 24 decembrie 1922). Într-adevăr, dl. Traian Băsescu este șeful statului, șeful guvernului, șeful Parlamentului, șeful Justiției, șeful Armatei, șeful serviciilor speciale și secrete. „Tot ce mișcă-n țara asta, răul, ramul”, vorba poetului, îi este subordonat și controlat. Era firesc, așadar, ca orice nemulțumire, indiferent de natură, indiferent de domeniu, să-l vizeze pe el. În loc de a fi un factor de mediere și conciliere, Domnia Sa a preferat confruntarea și agresivitatea. (…)
Soluția cea mai bună ar fi alegerile anticipate, care ar da posibilitatea poporului să-și spună cuvântul. Dar falsa democrație se teme de moarte de consultarea poporului (…). În România, ciolanul este ținut cu ghearele și cu dinții (…)”.
