Orașul Panciu și obiectivele sale turistice vor fi promovate, în continuare, la târgurile de profil care vor fi organizate în țară, a anunțat ieri, viceprimarul Iulian Nica, la conferința de presă prilejuită de lansarea evenimentului „Sărbători Pascale la Panciu”, organizat în cadrul proiectului „Tradiție și spiritualitate pănceană-proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din orașul Panciu, județul Vrancea”.
Edilul a precizat că, de la începutul acestui an, unitatea administrativ teritorială Panciu a fost prezentă, cu standuri proprii, la mai multe târguri de turism din România. „În perioada 15-18 martie 2012, Primăria orașului Panciu a avut un stand propriu în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a Târgului de Turism al României, de la Romexpo București, iar în perioada 16-18 martie a fost prezentă la cea de-a VI-a ediție a Târgului de Turism de la Bacău. Între 23 și 25 martie, orașul Panciu și-a prezentat oferta turistică la Târgul de Turism «Touristica», de la Cluj-Napoca, iar în perioada 30 martie-1 aprilie 2012, Primăria orașului Panciu a promovat tradițiile și spiritualitatea pănceană în cadrul celei de-a V-a ediții a Târgului de Turism «Transylvania Tourism Fair”, organizat la Brașov”, a declarat Iulian Nica.
Acesta a adăugat că, în perioada următoare, orașul Panciu va mai fi prezent la încă două târguri de turism și anume, cel de la Ploiești, organizat între 19 și 22 aprilie, precum și cel de la Craiova, care va avea loc în luna mai. La fel ca și la târgurile anterioare, la aceste evenimente vor fi promovate Mănăstirea Brazi, care deține singurul paraclis subteran din România, Schitul „Ioan Botezătorul”, beciurile monumente de patrimoniu, respectiv Beciul Domnesc, cunoscut sub numele de Hrubele lui Åtefan cel Mare, Beciul Marin Åtefan, Beciul Vlădoianu, precum și meșteșugul vinului.