Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Colegiul Cuza, pe podium la olimpiadele şcolare


   Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani s-au întors cu premii și mențiuni, după ce au participat la fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Astfel, au fost obținute două premii I la olimpiadele naționale, unul la chimie, iar celălalt la italiană. Cea mai bună la chimie a fost eleva Diana Ber-heci, îndrumată de profesoara Alina Gigliola Maiereanu. La italiană, premiul a fost obținut de eleva Iolanda Surkos.
   Tot la chimie, elevii Răzvan Olariu și Vlad Talmaciu, îndrumați de profesoarele Alina Gigliola Maiereanu și Maria Pleș, au obținut mențiuni speciale. La fizică, elevul Tudor Dodoiu, îndrumat de profesorul Nicolae Pintilie, a câștigat medalia de argint, iar Mihnea Nistoroiu, îndrumat de profesoara Emi-lia Poll, a obținut mențiune. La limba și literatura română, Adela Rovenschi a obținut premiul special. Ea este îndrumată de profesoara Teodora Bentz. „Munca depusă de acești elevi deosebiți și de profesorii care i-au îndrumat a dat astfel rezultate, probând din nou calitatea actului educațional din Colegiul Național «AL.I.Cuza» Focșani”, arată într-un comunicat de presă profesoara Gabriela Obodariu, responsabilă de relația cu presa, din cadrul unității de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?