Doi judecători și zece angajați, din cadrul Tribunalului Vrancea și al instanțelor arondate, decontează sumele plătite drept chirie, dat fiind că nu stau în locuințe de serviciu sau în unele proprietate personală. Suma prevăzută în bugetul Tribunalului Vrancea la acest capitol, pentru anul 2012, este de 62.000 de lei, mai mare ca în 2011, când au fost alocați 59.000 de lei.
Reprezentanții instanței spun că suma poate fi modificată prin rectificări bugetare, în cazul în care nu ar acoperi valoarea totală a compensațiilor. Astfel, judecătorii, procurorii, dar și personalul din instanțe și din Parchete, cărora nu li s-au acordat locuințe de serviciu, au dreptul la compensarea dife-renței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu și chiria plătită în baza unui contract de închiriere. Dacă acest contract se încheie între rude de gradul I sau II, compensarea nu se acordă.
În cazul în care nu există un fond locativ adecvat în localitatea în care magistratul sau angajatul își desfășoară activitatea, se poate închiria o locuință și dintr-o localitate învecinată, dar în circumscripția aceluiași tribunal. Există și situația ca ambii soți să lucreze în sistem și să își desfășoare activitatea în aceeași localitate. În acest caz, se acordă o singură compensație pentru chirie, doar pentru unul dintre soți.
Plafonul maxim pentru decontarea diferenței contravalorii chiriei lunare este stabilit în euro, dar decontarea se face în lei. Cei care vor să se încadreze în acest regulament vor face dovada că dețin un contract de închiriere, dar și schița imobilului închiriat, cu indicarea suprafețelor fiecărei încăperi. Titularul va declara pe proprie răspundere că soțul sau copiii nu dețin un imobil în proprietate și nici că soțul nu beneficiază deja de compensarea chiriei în localitatea în care își desfășoară activitatea.
Plafonul pentru decontarea chiriilor nu s-a schimbat pentru județul Vrancea, sumele alocate fiind: Focșani – 205 euro, Panciu – 100 euro, iar Adjud – 100 ⬠. Reprezentanții Tribunalului ne-au spus că aceste sume au fost reduse cu 25 % în 2010.