Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Paramedici la Vidra şi Panciu


  

 

   Cele două ambulanțe SMURD de la Stațiile de Pompieri Vidra și Panciu, primite la finele anului trecut, au plecat în primele misiuni de salvare, aseară. Ieri, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a avut loc festivitatea de operaționalizare a echipajelor de prim -ajutor calificat, iar aseară, paramedicii și-au început activitatea. Aceștia s-au școlit la Galați, iar pentru un timp, până își intră în mână, vor lucra alături de colegii lor de la Focșani, care sunt mai experimentați.
   La eveniment ar fi trebuit să participe și ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, dat acesta i-a dat țeapă prefectului și nu și-a mai făcut apariția.
   Nu de puține ori, oamenii au susținut că paramedicii ajung cu promptitudine la cazuri și sunt atenti cu pacienții. Printre cei care și-au început activitatea aseară, s-a numărat și plutonierul major Marian Dănuț Perju, de la Stația de Pompieri Vidra.
   „Din seara aceasta (aseară – n.r.) voi merge la intervenții. Nu am emoții. De 17 ani, de când fac acest lucru, m-am obișnuit, iar emoțiile au dispărut demult. Important este să le acordăm celor cu probleme primul ajutor și sperăm să fie bine. O vreme ne vom desfășura activitatea alături de colegii noștri care au experiență în domeniu. Va veni la noi un coleg de la Focșani, iar unul de la noi va veni la Focșani, și așa va fi cu noi și cineva cu experiență. Și până acum au fost cazuri când a trebuit să salvăm persoane atunci când a fost vorba de incendii sau de alte situații de uregnță. Sperăm să fie bine și să-i putem ajuta pe semenii care au nevoie de noi”, a spus plutonierul major Marian Dănuț Perju.
   De ieri, la toate subunitățile din cadrul ISU este câte o ambulanță SMURD.
   În Vrancea, SMURD-ul a fost operaționalizat pe 5 februarie 2010. „Cele două echipaje de prim – ajutor calificat vor funcționa în cadrul Stațiilor de Pompieri Vidra și Panciu, serviciul devenind astfel, operațional la nivelul tuturor celor patru unități din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. SMURD Vrancea a fost inaugurat la data de 5 februarie 2010 și a funcționat cu două echipaje la Focșani și Adjud. Până la data de 31 martie a.c., s-a intervenit la un număr de 4.202 solicitări și au fost asistate 4.163 persoane. Vom depune toate eforturile pentru buna desfășurare și funcționare a activității SMURD și pentru creșterea nivelului de siguranță a cetățenilor”, a afirmat locotenent colonel Flaviu Chiscop, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?