Salvarea a venit din cer, ieri, pentru un bebeluș de trei luni, din Suraia. Ieri dimineață, micuțul a fost transportat cu o ambulanță la Secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Focșani. Medicii de aici au constatat că este răcit, apoi l-au transferat la Secția de Terapie Intensivă.
Pentru că sugarul intrase în comă și avea convulsii, medicii au decis să-l trimită la Spitalul Budimex din București. Au solicitat un elicopter SMURD, pentru ca bebelușul să ajungă cât mai repede în capitală, pentru a primi îngrijirile medicale de specialitate. În jurul orelor 12.00, elicopterul SMURD a ate-rizat pe Stadionul Tineretului din Focșani, iar medicii au preluat bebelușul dintr-o ambulanță.
Medicul SAJ, Simona Ionescu, ne-a declarat că starea de sănătate a micuțului era foarte gravă. „Este vorba de un sugar de trei luni, în stare septică, stare comatoasă, cu convulsii de etiologie neprecizată, care a fost adus la spital în cursul dimineții, internat la Pediatrie, apoi la Terapie Intensivă. Pentru că starea lui s-a agravat, am solicitat ajutorul unui echipaj SMURD pentru a ajunge cât mai repede la București”, ne-a declarat medicul Simona Ionescu.
Mama bebelușului plângea încontinuu. Ea ne-a spus că i-au mai murit doi copii, iar acesta era răcit. „Băiețelul are trei luni și a ajuns la spital, că se simțea rău de la o răceală. Acum (ieri-n.r.) îl trimite la București, că starea lui e gravă. Sunt terminată că mi-a mai murit un copil de 12 ani, omorât de cal, și acum un an mi-a murit unul de două săptămâni, că se născuse cu malformații. Mai am doi gemeni de șapte ani, care sunt la căminul din Focșani, că mi-a ars casa și acum stau la soacră-mea, și unul de 6 ani acasă”, a spus Joghiu Sinica, mama bebelușului.