Duminica a VI-a din Postul Paștelui sau Duminica Floriilor este considerată o zi sfântă, o zi a florilor. Specificul acestei zile este dat de ramurile înmugurite de salcie care sunt aduse de creștini și sunt sfințite de preot în cadrul unei slujbe speciale. Salcia amintește de ramurile de măslin cu care Iisus Hristos a fost întâmpinat la intrarea sa în Ierusalim.
Duminica Floriilor este cea de-a doua sărbătoare din Postul Mare în care se dă dezlegare la pește. În această zi, creștinii aduc ramuri înmugurite de salcie la biserică pentru a aminti de intrarea trimfală a Mântuitorului în Ierusalim. Acest moment este considerat de preoți ca fiind startul progonirii lui Iisus Hristos. Imediat după intrarea trimfală pe un mânz de asină în cetatea Ierusalimului, Mântuitorul pătimește cu lacrimi, sânge și batjocoreli. „Practic de atunci încep patimile Mântuitorului. Încă din Vechiul Testament, proorocul Zaharia vorbește despre acest moment, iar Mântuitorul împlinește această proorocie. Primirea în urale de bucurie pentru Iisus Hristos este ca urmare a minunilor făcute de Dânsul și putem aminti ultima, învierea lui Lazăr. Mai marii poporului evreiesc nu vedeau un semn bun felul în care era primit Mântuitorul. În Sfânta Scriptură se spune că după învierea lui Lazăr s-au întâlnit membrii Sinedriului și au hotărât să-L prindă și să-L omoare”, ne-a spus părintele Vatră.
Fariseii și arhiereii erau la curent cu această stare de spirit, de aceea înverșunarea lor creștea pe măsură ce își dădeau seama cât de mare devenise influența lui Iisus asupra mulțimilor. Mântuitorul intră în Ierusalim triumfal, însă nu așa cum se așteptau chiar și apostolii, ci într-un chip smerit. El nu vine pe un cal alb ci pe un asin care este semnul ascultării. Mânzul pe care nu mai șezuse nici un om sugerează neprihănirea Domnului, El neputând să se atingă decât de acele făpturi ce nu fuseseră întinate sub nici o formă. Această intrare a fost menită să-i convingă pe decidenții de atunci că este momentul să-l prindă pe Iisus.
Mugurii de salcie, semn de biruință
Crenguțele de salcie amintesc de pruncii evrei care l-au întâmpinat pe Mântuitorul cu ramuri de copaci ca recunoaștere a unui biruitor. De atunci creștinii obișnuiesc să aducă crengi de salcie pentru că este prima plantă care înmugurește și pentru aceasta sunt binecuvântați. Totodata, salcia este o planta mult îndrăgită de Maica Domnului, singurul arbust care s-a îndurat să o ajute pe Maica Domnului să treacă apele unui râu. Drept răsplată, salcia a fost binecuvântată cu rod și fertilitate, primind de la Maica Domnului și darul de a nu arde niciodată.
Salcia mai semnifică și biruința vieții asupra morții, dar și revenirea la viață a naturii într-un mod vegetativ. Când slujba de Florii se termină și credincioșii sunt binecuvântați de preot, aceste ramuri de salcie sunt duse acasă și agățate în dreptul icoanelor. Fiind sfințite, au rol de protecție împotriva necuratului. În Moldova, salcia sfințită se plasează în exteriorul locuinței, agățată la streașina casei. Pe de altă parte, în alte zone, femeile înfig în pamântul însămânțat proaspăt aceste ramuri de salcie sau le agață de tulpinile pomilor fructiferi pentru ca aceștia să devină rodnici.
Ziua numelui se serbează în Biserică
Tot în această zi, creștinii cu nume derivate din flori își serbează onomastica. Preotul Vatră spune că atunci când sunt alese numele pruncilor în funcție de numele unei flori, implică de la sine frumusețe sufletească și trupească. „Sărbătorind ziua numelui în ziua de Florii ar trebui să se străduiască să urmeze modelul Mântuitorului, în sensul smereniei. Această sărbătorire nu trebuie însoțită de abuz de mâncare sau de alcool. Trebuie să fie o zi în care omul să se întoarcă spre sine, să-și privească viața. Acesta ar fi adevăratul mod de a sărbători ziua numelui”, ne-a recomandat părintele Georgică Vatră.
Putem inventa scuze variate și circumstanțe atenuante pentru ca de sărbătoarea numelui să nu participăm la Sfânta Liturghie sau nici măcar să nu trecem printr-o biserică. Avem serviciu, avem copii, avem de făcut cumpărături, trebuie să ne întâlnim cu prietenii. Pe undeva, sunt întemeiate, dar nu în totalitate. Dacă am vrea cu adevărat, ne-ar mai rămâne timp și pentru biserică.
Denia, slujba preferată a credincioșilor
Perioada de după sărbătoarea Floriilor este cea mai încărcată de spiritualitate. Pentru a marca Patimile prin care a trecut Mântuitorul, creștinii se întâlnesc în fiecare seară la denii. Zilele de joi și vineri sunt cele în care se oficiază Denia celor 12 evanghelii, respectiv Prohodul Domnului, zi aliturgică. „În Ortodoxie, orice eveniment din viața Mântuitorului nu este trăit ca un lucru istoric ce nu ne privește. Slujbele care sunt rânduite în această perioadă, mult iubite de creștini, prin pericopa evanghelică, reamintesc cele întâmplate în săptămâna Patimilor de Mântuitorul. Joi este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină și prinderea Mântuitorului. Este ziua în care se scoate Sfânta Cruce și se citesc cele 12 evanghelii. Vineri, Mântuitorul a fost răstignit. Se reamintește purtarea Crucii, răstignirea. Tot vineri, creștinii și preotul participă la înmormântare Mântuitorului. Aceasta este slujba Prohodului, plângerea Mântuitorului așezat în groapă”, ne-a arătat preotul Vatră. El ne-a mărturisit că sunt credincioși care așteaptă cu emoție aceste zile și la citirea evangheliilor chiar plâng.
Biserica „Sfântul Andrei”, construită din banii credincioșilor
Biserica „Sfântul Andrei” se găsește în apropierea străzii Brăilei, în Cartierul Bahne. A fost înființată în 1999 și acum deține 900 de familii. „Am început în 2000 să facem o capelă a parohiei pentru că știam că biserica va dura un pic mai mult. De Paști, în anul acela am instalat un cort militar în care am slujit până în ziua Sfântului Andrei, vreme de cinci ani. Construcția a fost terminată în 2006, iar pictura în 2009 și sfințită la 30 noiembrie”, a făcut părintele un rezumat. El spune că în parohia sa sunt oameni deosebiți, tineri și copii apropiați de biserică. „Nu am primit ajutor absolut de la nimeni. Biserica a fost făcută din banii oamenilor”, spune preotul Vatră care ține să le mulțumească credincioșilor, dar și lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care a primit-o.
Rugăciune la ziua numelui
Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Èši mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și-mi întâmpină trebuințele. Tu ești Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale, când mă poticnesc, Tu mă sprijinești, când cad, Tu mă ridici și când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe. O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate și îngrijire. Plin, așadar, de vie recunoștință, Èšie îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii. Amin.
