Elevii Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani au încheiat un parteneriat inedit cu o societate comercială, căreia s-au angajat să-i livreze electrogeneratoare asamblate chiar de ei.
Acest ambițios proiect va demara săptămâna viitoare, când liceenii vor încerca, sub coordonarea profesorilor, să asambleze ca la carte câteva generatoare electrice, care vor fi puse, apoi, în vânzare.
Un client s-a oferit deja să achiziționeze un astfel de generator, pentru a avea o sursă suplimentară de energie electrică, în cazul în care ar apărea probleme la rețeaua de alimentare.
Munca elevilor ar putea aduce profit și Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, având în vedere că deja a fost semnat contractul.
Generatoarele pe care elevii le vor asambla sunt făcute de un mare producător japonez. „Vom asambla electrogeneratoare începând de săptămâna viitoare. Mie îmi convine acest lucru, pentru că până la urmă liceul industrial asta trebuie să facă, să producă ceva. Generatoarele sunt produse de firma japoneză Kubota, iar elevii le vor asambla. Deocamdată avem o comandă pentru un domn, care a spus că vrea să ducă generatorul la o vilă, să nu rămână fără energie electrică niciodată. Contractul a fost semnat și urmează să fie și pus în practică de săptămâna viitoare”, a spus Gabriel Danielescu, directorul Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani.
Elevii Colegiului ar urma să asambleze electrogeneratoarele, să facă probe pentru a constata dacă acestea funcționează și să asigure service-ul.