Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Drogurile distrug vieţi


   Mai mulți copii din Focșani s-au întâlnit, ieri, cu specialiștii de la Antidrog. 
Dezbaterea, denumită generic „În România, politica antidrog se face pentru copii”, a fost constructivă. Specialiștii le-au explicat copiilor riscurile la care se expun atunci când consumă droguri sau etnobotanice, dar și cui trebuie să ceară sprijin în caz de nevoie.
   Elevii au fost destul de receptivi și au explicat cum îi percep pe oamenii care încearcă să uite de griji prin astfel de metode. „Problemele din familie nu cred că sunt un motiv întemeiat pentru a-și găsi alinarea în droguri. Dacă ai probleme, cel mai bine este să mergi la un specialist, nu să faci așa ceva și să te distrugi”, a spus una dintre elevele participante.
   Evenimentul a avut drept scop promovarea, pentru prima oară în România, a unei platforme emergente de dezbatere și acțiune a adolescenților și tinerilor în domeniul politicilor publice antidrog, ideile rezultate urmând a constitui elemente cheie în elaborarea de programe antidrog. „Dezbaterea, care face parte dintr-o agendă publică simultană comună a Agenției Naționale Antidrog, în toate cele 41 județe, constituie un demers inovativ, prin care practicienii în domeniul politicilor publice în domeniu încearcă să faciliteze manifestarea spiritului proactiv, creativitatea, realismul și inteligența tinerei generații, determinând astfel o mai bună adaptare și eficiență a programelor și campaniilor de prevenire a consumului de droguri”, spun reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?