Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că România ocupă unul dintre locurile „fruntașe” în ceea ce privește inegalitățile sociale din punct de vedere al veniturilor. El a precizat că la intrarea în Uniunea Europeană, România se situa la media statelor membre însă, din nefericire, în perioada regimului PDL, inegalitatea socială a crescut, „săracii au devenit tot mai săraci, iar bogații tot mai bogați”. „Am putea să dăm vina pe criză, dar dacă ne uităm la datele din alte țări, care la rândul lor au trecut prin criză, observăm că orice comparație duce la concluzia că în România s-au accentuat decalajele dintre diferitele clase sociale sub guvernarea PDL. Acesta este adevărul dureros al realității românești sub regimul PDL. În loc să discutăm despre aceste lucruri și cum să facem pentru ca oamenii care suportă cel mai dureros efectele perioadei prin care trecem să poată depăși greutățile, ni se servesc zi de zi ca prioritate numărul unu reforma statului și cazuri de corupți care sunt de fapt găinari”, a spus deputatul vrâncean.
Angel Tîlvăr a dat ca exemplu faptul că, în ziua în care președintele Traian Băsescu încerca într-o manieră stângace să-l pună pe liderul USL într-o situație dificilă, leul atingea cea mai mică valoare în raport cu principalele valute. „Este clar că se simte nevoia unei schimbări de regim politic care să permită unei noi conduceri a țării să repare ce a stricat regimul actual și să micșoreze decalajele sociale din România, țară la a cărei construcție au contribuit toți”, a arătat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.