Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Consumul de alcool, în relaţie cu orientările politice de dreapta sau de stânga


Cu cât nivelul alcoolului în sânge este mai ridicat, cu atât șansele de a avea opinii politice conservatoare este mai mare, arată patru psihologi de la Universitatea din Arkansas. În studiul lor, publicat recent în Personnality and Social Psychology Bulletin, autorii au vrut să verifice teza conform căreia ‘gândirea cu efort mic’ sau, altfel spus, ‘gândirea care necesită puțin timp, efort sau cunoștințe’ favorizează conservatorismul politic.
Ei au mai vrut să afle dacă ‘conservatorii sunt mai înclinați să gândească direct’, altfel spus dacă merg drept la țintă și, dacă, dimpotrivă, ‘oamenii de stânga au tendința să caute nuanțe și complexitate’.
Cercetătorii au făcut mai multe experimente pentru a verifica dacă anumiți factori care diminuează capacitatea de reflecție influențează și tendința de a aproba idei conservatoare. În studiul lor, cercetătorii au considerat că o opinie conservatoare se bazează îndeosebi pe ‘importanța acordată răspunderii personale, acceptării ie-rarhiei și preferinței pentru statu quo’.
Astfel, solicitând unor voluntari mai mult sau mai puțin sub influența alcoolului părerea despre fraze ca ‘n-ar trebui să existe interferență guvernamentală în producție și comerț’ sau ‘la urma urmelor, proprietatea privată ar trebui desființată’, răspunsurile au avut tendința să fie mai conservatoare pe măsură ce cantitatea de alcool consumată era mai mare.
Concluzia cercetătorilor a fost că: ‘Atunci când se perturbă efortul deliberat de gândire declanșat pentru răspuns, procesele gândirii devin rapide și eficiente; aceste condiții avantajează ideologia conservatoare.’ Sensul acestei afirmații îi poate lăsa pe unii perplecși și mulți își vor spune că este un exemplu bun de studiu superficial, pretins științific. Nu s-ar putea spune același lucru despre ideile progresiste? Este posibil ca alcoolul să provoace adesea accese bruște de generozitate și solidaritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?