Secțiunile concursului sunt poezie, proză scurtă și eseu, iar lucrările sunt așteptate în perioada 1 aprilie – 1 iunie, la adresele:
a) de e-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu mențiunea „Pentru concurs”, însoțite de un scurt CV (max.1/2 pag.A4) și o fotografie recentă;
b) prin Poștă: Asociația Cultural-Umanitară „BOGDANIA”, Focșani, Str. Contemporanul nr. 28, Cod 920065, cu mențiunea „Pentru concurs” în câte 2 exemplare.
Textele vor purta un motto, care se va regăsi și pe un plic închis, cuprinzând date despre autor (nume, prenume, data nașterii, profesia, adresa, telefonul, precum și o scurtă prezentare a activității literare).
Textele trebuie dactilografiate în programul Microsoft Office Word, fontul Times New Roman cu spațiere un rând, cu diacritice și să nu depășească 10 pagini A4 pentru fiecare gen literar.
Selectarea textelor se va face de către un juriu format din scriitori consacrați, pentru fiecare secțiune de concurs. Se va întocmi o fișă de participare pentru fiecare concurent. În urma evaluării fiecărei creații se vor stabili, pe bază de note, concurenții câștigători pe secțiuni.
Textele valoroase vor fi publicate în reviste de literatură și cultură precum Armonii Culturale, Confluențe Românești, Visul și altele. Se va realiza ulterior și Antologia Festivalului. Concurenții declarați câștigători vor fi anunțați cu cel puțin 10 zile înainte, pentru festivitatea de premiere.
Festivalul-Concurs Național de Creație „Bogdania” se va încheia cu Festivitatea de premiere și spectacolul de gală. Se vor acorda diplome, premii și trofeul „Bogdania”, pentru cel mai valoros concurent.