Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Patru Servicii din Poliţie, verificate de Corpul de Control al MAI


   Împărțirea ajutoarelor, modul de intervenție în timpul căderilor abundente de zăpadă, dar și soluționarea câtorva dosare, sunt principalele motive ale controlului efectuat în această perioadă la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, de către reprezentanții Corpului de Control al ministrului Administrației și Internelor.
   Serviciile vizate de verificările ofițerilor de la București sunt Ordinea Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Rutier și Serviciul de Investigații Criminale, după cum ne-au precizat mai mulți polițiști vrânceni. Verificările au venit ca urmare a mai multor sesizări, în mare parte făcute de reprezentanții Prefecturii Vrancea.
   Astfel, aceștia s-au plâns la Ministerul Administrației și Internelor (MAI) despre modul în care poliția și-a făcut treaba în perioada căderilor abundente de zăpadă, dar și despre felul în care au fost distribuite ajutoarele primite din alte județe, vrâncenilor din localitățile îngropate în zăpadă. Sesizarea referitoare la împărțirea ajutoarelor a fost făcută, în primă fază, la IPJ Vrancea, iar polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică au fost cei care s-au ocupat de verificări. Nemulțumiți fiind de rezultate, reprezentanții Prefecturii au trimis o sesizare și la București.
   Același control îi vizează și pe mai mulți polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor care ar fi „uitat” câteva dosare pe rafturile dulapurilor. Potrivit unor surse, polițiștii vizați sunt în subordinea comisarului șef Gabriel Åžtefănescu, șef al Biroului de Combatere a Fraudelor Economico-Financiare din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, condus de comisarul șef Marian Harap.
   Nu este exclus ca aceste verificări să moară în fașă deoarece nu-i prea poți lua capul lui Harap fără să te atingi și de cel al pedelistului Åžtefănescu.

Al doilea control în mai puțin de un an

   Activitatea mai multor polițiști de la IPJ Vrancea a fost verificată la sânge, în luna mai a anului trecut.
Rezultatele au fost foarte bune cu mici excepții pentru care mai mulți polițiști au primit avertismente. Inclusiv reprezentanții Corpului de Control sunt cam debusolați, cel mai probabil pentru că știu că nu vor găsi deficiențe, dar că trebuie să facă rost de ele, doar pentru a le face pe plac pedeliștilor, avizi de putere.
   Un alt caz pe care reprezentanții Corpului de Control îl au în vedere este cel al comisarului Cornel Moise, care până la data de 1 martie a fost împuternicit la comanda Secției de Poliție Rurală Gugești și despre care „Monitorul de Vrancea” a relatat, în exclusivitate, că este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Comisarul Moise a ajuns în atenția procurorilor gălățeni după ce foștii săi colegi au formulat o plângere la adresa sa, care a ajuns atât la conducerea IPJ cât și pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
   În plângere, colegii îl acuzau pe acesta de favorizarea infractorului, dar și de abuz în serviciu. La vremea respectivă, Moise preciza că nu mai poate colabora cu colegii săi, în condițiile în care aceștia i-au făcut plângere, motiv pentru care a și plecat și urmează să-și desfășoare activitatea la Serviciul Poliției Rutiere Vrancea. Procurorii gălățeni nu au soluționat plângerea ceea ce înseamnă că până în acest moment nu se știe dacă Moise se face sau nu vinovat de acuzele aduse de colegi.

Instituțiile statului, folosite de PDL pentru fraudarea alegerilor

   PDL a demarat acțiunea de schimbare a mai multor șefi de instituții, cu atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor locale și generale, pentru a-și putea ridica scorul electoral obținut în urma alegerilor locale. Pentru acest lucru, pedeliștii vrânceni vor să schimbe conducerile Prefecturii, Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și Direcției Județene de Statistică. De altfel, pe această ultimă instituție, pedeliștii au și pus mâna, Vasile Apostu Croitoru câștigând concursul pentru funcția de director. El nu a avut, desigur, niciun contracandidat.
   Președintele Consiliului Județean Vrancea și totodată, vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat vineri, la manifestările dedicate Zilei Poliției, că reprezentanții PDL doresc să fraudeze alegerile locale din 10 iunie. În opinia sa, polițiștii vrânceni și-au îndeplinit atribuțiile în mod corespunzător, iar cei care se fac vinovați de toate relele întâmplate în perioada viscolului și a căderilor masive de zăpadă sunt prefectul Sorin Hornea și șefa Secției de Drumuri Naționale, Lucica Chiper. „Dorința actualei puteri este ca poliția să se întoarcă cu spatele și să creeze un haos generalizat, în ziua alegerilor, în așa fel încât prin metode mai puțin ortodoxe, plecând de la violență și terminând cu încercarea de fraudare a alegerilor, să poată să-și ajute partidul, în care cetățenii județului Vrancea nu mai cred și care a făcut foarte mult rău în ultimii ani. Este o încercare de manipulare a cetățenilor și a opiniei publice”, a afirmat Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?