Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Activităţi dedicate francofoniei


   Elevii Åžcolii „Åžtefan cel Mare” din Focșani au marcat „Săptămâna  francofoniei” printr-o serie de activități, menite să readucă în centrul atenției necesitatea învățării Limbii franceze, dar și contribuția acesteia la apărarea democrației lingvistice, împotriva do-minației unei singure limbi. Elevii unității de învățământ focșănene au sărbătorit Limba franceză prin diverse activități, fiind îndrumați de profesorii de specialitate Daniela Oprea, Petruța Bălan și Viorica Ceaușu.
   Pe panourile din cadrul unității de învățământ au fost expuse alfabetul francofoniei, afișe cu titlul „Dis-moi dix mots qui te racontent” ce conțin cele 10 cuvinte (âme, autrement, caractčre, chez, confier, histoire, naturel, penchant, songe, transports-n.r.) propuse de Ministerul Culturii și partenerii francofoni, dar și o expoziție fotodocumentară.
   De asemenea, cadrele didactice implicate au prezentat o scurtă istorie a francofoniei, o expoziție de carte și machete cu Turnul Eiffel, iar elevii au recitat poezii și au interpretat scenete în Limba franceză, dar au și cântat. 
   La activitățile organizate cu prilejul „Săptămânii Francofoniei” au participat elevii claselor a V-a C, a VI-a A și a VIII-a E.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?