Elena Silvia Moroiu și Alexandru Măiereanu, ambii elevi ai Colegiului Național Al. I. Cuza din Focșani, au fost desemnați Miss, respectiv Mister la Balul Balurilor Bobocilor, ediția 2012. Concursul s-a desfășurat aseară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță”, și a reunit cei mai frumoși boboci de la Colegiul Național Al. I. Cuza, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu, Colegiul Tehnic Edmond Nicolau, Liceul de Artă Gh. Tattarescu și Liceul Pedagogic Spiru Haret.
Competiția a debutat cu prezentarea ținutelor de zi, pentru ca în cadrul celei de-a II-a probe, membrii fiecărei echipe să tragă la sorți bilețele prin care li s-a cerut să prezinte situații inedite. Cea de-a treia probă a fost cea de originalitate.
Balul Balurilor Bobocilor s-a încheiat cu prezentarea concurenților în ținute elegante de seară.
După o seară lungă și interesantă, membrii juriului au decis ca locul II să revină elevilor Andreea Ciocârlan și Bogdan Oncioiu, ambii elevi ai Liceului de Arte Gh. Tattarescu. Alexandra Stoleru și Andrei Ioniță, de la Liceul cu Program Sportiv au obținut locul III. Titlul de ,,Cea mai bună galerie” a fost acordat publicului care a susținut echipa Colegiului Național Al. I. Cuza din Focșani. Câștigătorii au fost răsplătiți cu flori și diplome. Distracția liceenilor a continuat în Club Apollo din Focșani.
Balul Balurilor Bobocilor ediția 2012 a fost organizat de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, în partene-riat cu Inspectoratul Åcolar și Consiliul Județean Vrancea.