Se scrie foarte mult și cu tot dinadinsul despre Eminescu. Fiecare generație trăiește în capul lui Eminescu. Se scrie provocator, adânc, în ecuație. Din dorința de a epata, se emit păreri abuzive. Ziua de 15 ianuarie din fiecare an a ajuns un fel de parastas care se ține de poeți, critici, eseiști, mistici, teologi și, în general, de toată lumea bună.
Iată un fragment din eseul „Eminescu și lumea ca urzire arheică” scris de Ionel Necula, care poate năuci orice cititor lucid: „Am văzut în altă parte că cele două facultăți subiective (?!) răsfățate de Eminescu – Voința și Dorința – deși sunt derivări ale binomului minte și inimă, nu trebuiesc (?!) așezate în relație eliminativă. Se vam-pirizează în subteran, dar se și complinesc la lumina soarelui. Am putea spune, dac-ar (?!) fi să folosim o distincție a lui Ion Negoițescu, că se perturbă plutonic, dar se și caută și se-ngăduie neptunic. Altfel spus, se virusează dionisiac, dar se și oxigenează apolinic… „ (text publicat în Salonul literar, nr.74/2011)
***
Poți auzi deseori un vers din folclorul românesc, frunză verde de… Pare banal și naiv. Dar această sintagmă nu este un simplu vers făcut să rimeze. Există o translație bună de senzații și sensuri din regnul vegetal în cel al omului. Ceva din firea plantei se balansează conti-nuu în mintea omenească. De pildă, țăranul și firul de porumb merg împreună pînă la sfârșitul sfârșitului, contopindu-se într-un rost al firii care nu poate fi dezlegat niciodată.
Aceasta este o problemă de antropologie, de evoluție a omului și, mai ales, de cunoaștere a acestuia în sens religios. Să ne delectăm cu o strofă genială din repertoriul lui Pamfil Roată: „Codrule cu cetină/ ia-mă de mă leagănă/ nu mă legăna s-adorm/ leagănă-mă să nu mor”.
***
Cu mai mulți ani în urmă eram într-un autobuz și urcam către Andreiașu, iar alături de mine, pe bancă, un bătrân care se întorcea de la oraș, cu ranița plină de pâine, cartofi, gaz, o bucată de pânză și alte câteva lucruri mărunte cumpărate din târg, a vorbit aproape tot drumul. Cred că mi-a povestit întreaga lui viață și cum eu eram atent la priveliștile din munți, din când în când, bătrânul, vigilent, atunci când întorceam privirea spre el, mă apostrofa fără să se supere, „Nu m-ai înțeles, domnule !” A continuat să vorbească până în stația în care am coborât amândoi, fără să mă bage în seamă și la plecare, atingându-mi brațul, mi-a reproșat același lucru, „Nu m-ai înțeles, domnule.” În mod curent, aceste povești sunt sortite neantului. Dar aceea a fost una dintre întâmplările ciudate care nu se șterg niciodată din memorie și caută zadarnic un înțeles care nu există.
***
Alegerile prezidențiale din Rusia au fost câștigate, în mod așteptat, de Vladimir Putin. Se poate spune că Putin nu a avut practic adversar. Oricum Rusia lui Dostoievski merită ceva mai bun decât capitalismul occidental măcinat de criza datoriilor publice și corupția politicienilor, în care se vorbește despre o adevărată alienare a individului.
Lili GOIA
goia.lili@yahoo.com
