Åcoala nr. 1 din comuna Gugești, aflată în reabilitare, va fi gata până la finele acestui an școlar. Potrivit spuselor primarului Vasile Vatră, în prezent, lucrările sunt realizate în proporție de 75%. Valoarea totală a investiției este de 16 miliarde lei vechi, cu tot cu TVA. Din această sumă, 6 miliarde lei vechi sunt asigurați de primărie, iar restul sunt bani ce provin din fonduri europene, prin Programul Operațional European.
În altă ordine de idei, autoritățile locale din Gugești vor organiza licitație în vederea achiziționării mobilierului și a altor dotări, necesare unității de învățământ, investiție ce va ajunge la suma de 6 miliarde lei vechi. Primarul Vasile Vatră a precizat că toate sălile de clasă vor avea calculator și imprimantă proprie, legate la internet. Prin dotări se înțelege întreg mobilierul școlar, laboratoare de chimie și biologie, dar și echipamente sportive pentru sala de sport.
Edilul a dat asigurări că totul va fi gata până cel târziu pe 10 iulie. „O spun, fără să fiu acuzat de lipsă de modestie, că la momentul finalizării, școala din centrul localității noastre va fi una etalon. La nivel de mediu rural va fi cea mai reprezentativă din județ. Important este faptul că aici vor învăța copiii localității noastre, nimeni alții decât generația de viitor. Modul de predare va fi cu totul altul, deoarece aparatura cu care va fi utilată unitatea de învățământ va permite profesorilor un alt stil de activitate”, a declarat primarul Vasile Vatră.
De asemenea, a început reabilitarea și la Åcoala nr. 2 din satul Vechi, proiect finanțat prin Banca Europeană și derulat prin Inspectoratul Åcolar Județean. Valoarea investiției se ridică la 8 miliarde lei vechi. Tot anul acesta, vor începe și lucrările la construirea unei creșe, care va avea trei grupe, programul fiind derulat prin PNDI, dar și la grădinița cu program prelungit.