România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (numit impropriu și GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 și apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenție, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și reducerea iluminatului artificial.
În conformitate cu Convenția fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ același minut și aceeași secundă, iar diferențele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.