Prima Cupă Mondială de tir talere din acest sezon va începe astăzi, în Tucson, Arizona, unde vor participa mai mult de 250 de trăgători la una dintre ultimele competiții internaționale de Talere înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra. La această competiție vor ateriza pe ținutul din Arizona trăgători din peste 43 de țări pentru a lua parte la probele olimpice de Talere, Trap, Dublu Trap și Skeet. Clubul de Trap și Skeet din Tucson, fondat în anul 1948 ce conține și un centru de instruire din 2009, este considerat a fi unul dintre cele mai mari și mai vechi cluburi din SUA. Anul acesta, clubul va găzdui pentru prima oară prima Cupă Mondială din seria Cupelor ISSF. Județul Vrancea va fi reprezentat la această competiție de directorul general al clubului Unirea Focșani, Petrea Vîlcu. Acesta este membru în Biroul Federal al Federației Române de Tir sportiv și a fost nominalizat ca șef al delegației României. Seria Cupei Mondiale ISSF 2012 se va muta apoi la Londra unde va avea loc Cupa Mondială Pre-Olimpică, la toate probele, între 17 – 29 aprilie, urmând ca apoi să ajungă în Lonato, Italia unde se va desfășura ultima etapă a Cupei Mondiale între 1 – 8 mai, înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Londra.