A plecat dintre noi, după o grea suferință, inginerul silvic Mircea Diaconu (1933-2012), fost inginer stagiar la Ocolul Silvic Tulnici apoi inginer-șef la Ocolul Silvic Vidra, care era ocol de cercetare.
L-am știut pe dl. inginer încă din copilărie, când, copil fiind, mergeam cu părinții și cu cei de seama mea la plantat puieți pe dealurile dimprejurul Negrileștiului sau chiar la munte. Mai știu de la pădurarii care ne însoțeau la plantat, oameni fără școală, dar cunoscători ai meseriei și apărători vajnici ai pădurii că era un om bun care știa carte și căruia îi plăcea ca totul să se facă așa cum se cuvine: ,,Plantați bine că vine dl. Diaconu și dacă nu facem treabă bună nu ne plătește!”
L-am cunoscut mai târziu când elev de liceu fiind, mergeam cu un tehnician silvic din Negrilești, la ,,marcat” pe Muntele Macradeu de la Greșu-Tulnici. Atunci am aflat că-și iubea foarte mult meseria, îndemnându-ne și pe noi să mergem la Facultatea de Silvicultură la Brașov. Se lăuda cu împăduririle care se făceau în Munții Vrancei, se mândrea că este originar din Vrâncioaia și pleda pentru o exploatare rațională a pădurii – aurul verde al țării. Mai târziu, știam că se ocupă la nivel de județ de administrarea fondului silvic, dar drumurile noastre nu s-au intersectat.
După decembrie 1989, de când a venit la Consiliul Județean Vrancea, iar eu am fondat Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți”, am apelat deseori la domnia sa pentru sfaturi sau pentru ajutor în tipărirea unor lucrări ale savantului Simion Mehedinți.
Atunci când am redactat lucrarea ,,Negrileștii Vrancei” mi-a indicat multe surse documentare, m-a pus în legătură cu ingineri silvici care au participat la marea împădurire a Munților Vrancei din anii 1948-1990 (75.059 ha).
Astăzi sub protecția anonimatului îl acuzăm că a tăiat pădurile, fără să știm, culmea ironiei, că el s-a ocupat de împădurire și a protejat pădurea!!??, iartă-i, Doamne, că nu știu ce vorbesc!
Pot afirma, fără drept de a greși sau de a ofensa bunul simț, că Mircea Diaconu, în poziția sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea a asigurat o reală legătură între mediul politic și cel cultural-științific al acestui județ. Firea sa conciliantă și sfătoasă, experiența de viață administrativă și politică i-au permis să capete un statut de adevărat sfătuitor și om de echilibru într-o lume bezmetică și sinucigașă din care nu se mai înțelege nimic.
Din această perspectivă, Mircea Diaconu sau ,,Nea Mircea” cum îl numeau apropiații și chiar adversarii, va lipsi multora dintre cei care l-au cunoscut cu adevărat. În discuțiile cu el încrâncenarea politică sau de orice altă natură se topea, deoarece el îndemna în permanență la calm, la înțelegere și judecată, pentru că el însuși chiar era un om bun și curat.
Iată omul. Se trage dintr-o familie de răzeși din Vrâncioaia, străbunicul său, Sandu Diaconu, fost primar în Văsui, azi Vrâncioaia, la sfârșitul sec. al XIX-lea (1883), bunicul său, Toma Diaconu s-a mutat la Valea Sării prin mezalianță cu familia Tânjală, o altă familie ilustră din Vrancea. Tatăl său, Toader Diaconu a fost preot și a slujit la Biserica Jariștea unde și-a întemeiat familia din care se trage și ,,Nea Mircea”, fie-i țărâna ușoară!
Cred că dacă cineva de bună credință, va face un Pomelnic al vrâncenilor buni și răi, inginerul Mircea Diaconu va intra, fără drept de tăgadă, în prima categorie. Restul e tăcere!
Costică NEAGU
