Există la tot pasul situații în care minciuna este un instrument omenesc atât de folosit în societatea noastră, încât, fără ea, lumea ar părea naivă și lipsită de o mecanică naturală a evoluției. Auzim că, uneori, ascunderea adevărului (la medic, de pildă, în cazul bolilor incurabile) este o practică indicată pentru binele pacientului. Tiranul, conducându-și poporul, recurge atât de des la falsuri și mistificări, încât, în chip ridicol, ajunge el însuși să creadă în ele.
Scriitorii se gratulează între ei, venerându-se și își compun cronici laudative într-un sistem de reciprocitate demn de compasiune. Amanții se mint în chip minunat, stimulându-și erotismul. Minciuna trădează incapacitatea de a fi simplu, natural, în limitele bunului simț. Mincinosul este versatil, cameleonic, incapabil, cinic, viclean, frustrat, mediocru, ticălos, escroc, parvenit, politopic, insidios, cu sânge rece. Ipocrizia este atributul societății moderne.
Să inventariem câteva înfățișări ale minciunii.
Minciuna crudă, eficace, de neclintit, care are un scop.Minciuna inocentă, fragedă, involuntară, care sfârșește în sfială și timiditate. Minciuna cinică, amabilă din instituții, care întreține solidaritatea unui sistem complicat din care se hrănesc statele coruptibile. Minciuna plină de grandoare a eroismului care stă la baza revoluțiilor moderne. Minciuna din tine care-ți susține mândria, aroganța, infatuarea. Minciuna seducătoare cu care te familiarizezi atât de mult, încât ajungi să nu te mai deosebești de ea, să te confunzi cu falsul ei. Minciuna singulară, întâmplătoare, izolată, care se poate transforma într-o problemă radicală de conștiință și de care te poți elibera doar prin exersarea ei, în continuare, până ce această practică devine un joc. Minciuna colectivă din timpul comunismului românesc, convertită în frică și lașitate, rememorată astăzi cu înțelegere și candoare.
Învelișul lexical al minciunii în cultură, din care s-a născut impostura.
Falsul prin care metafora mistifică existența. Fructul perisabil al minciunii din care se hrănesc amanții. Recuzita opulentă și extravagantă a minciunii, ca o modă a omului lipsit de însușiri. Minciunile seducătoare, aproape lipsite de vinovăție, la care recurg personajele lui Caragiale.
La urma urmelor, minciuna este o manifestare a ordinii.
Lili GOIA
goia.lili@yahoo.com
