Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea a identificat pentru perioada 14-21 martie un număr de 114 locuri de muncă vacante. Dintre acestea, peste 80% sunt ofertate de fabricile de asamblare a articolelor de îmbrăcăminte. Cei care vor să muncească peste hotare pot opta pentru una din țările din Spațiul Economic European care ofertează locuri de muncă. Astfel, Danemarca, Germania, Belgia, Norvegia, Republica Cehă, Italia și Austria așteaptă aproape 700 de români pentru a ocupa toate joburile disponibile.