Tot mai mulți vrânceni angajați stau cu securea concedierilor deasupra capului. În Guvernarea PDL păstrarea unui loc de muncă pare a fi un țel în viața de zi cu zi, însă pentru unii, această luptă se termină chiar înainte să înceapă. Mulți tineri constată cu stupoare că studiile pe care le-au urmat nu le sunt de folos, iar cei cu o vârstă înaintată nu mai trag speranță la un nou loc de muncă. Nici angajatorii nu mai sunt încrezători în ziua care urmează.
Anul trecut, două societăți au pus lacătul definitiv pe fabrici și au apelat la Fondul de garantare a creanțelor salariale, ce poate fi accesat prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
Nu mai puțin de 68 de persoane s-au trezit de la o zi la alta că fabrica de sucuri Rom Pol Drink (fosta Lemarpol) din Odobești, la care lucrau, este în insolvență. Conform datelor AJOFM Vrancea, valoarea totală a salariilor restante a fost de 258.440 lei (aproximativ 60.000 de euro), iar angajații au devenit șomeri. Este cât se poate de clar că cei aproape 70 de angajați aveau credite la bănci, aveau copii la școală și aveau cheltuieli obligatorii. Dezechilibrul financiar creat de guvernarea actuală i-a adus la sapă de lemn, le-a spulberat planurile și i-a adus în imposibilitatea de a-și achita datoriile.
Cealaltă societate a depus actele în anul 2011 și încă așteaptă stabilirea sumelor ce vor fi primite pentru plata salariilor foștilor angajați.
Nici în prezent piața forței de muncă din județ nu dă semne de revenire. Pentru lunile martie, aprilie și iunie sunt programați alți 11 angajați pentru concedieri colective. Åomerii au renunțat până și la a mai consulta oferta de locuri de muncă și asta pentru că la peste 8.000 de șomeri în căutarea unui post sunt doar 50-60 de locuri de muncă vacante. În aceste condiții, angajatorii care intră în imposibilitate de plată apelează la Fondul de garantare. „Conform Legii 202/2006, din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele indivi-duale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare”, ne-a transmis Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea.
Stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și efectuarea plății acestora se realizează de AJOFM Vrancea la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvență.
Salariații rămân cu…. vechimea în muncă
Potrivit legislației în vigoare, în caz de insolvență, salariații se află pe locul secund la recuperarea creanțelor de la un angajator intrat în faliment, imediat după achitarea taxelor judiciare. Însă, din neștiință sau dezinteresul lichidatorului judiciar, de regulă, salariații nu rămân în urma înscrierii la masa credală decât cu… vechimea în muncă. Cu toate că este în vigoare încă de la începutul anului 2007, Legea 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de Garantare pentru plata creanțelor salariale este practic necunoscută și neutilizată.
Dacă angajații obțin o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de plată a creanțelor salariale au posibilitatea de a cere administratorului judiciar, sub sancțiune penală, obligativitatea achitării acestor restanțe. În această situație, administratorii ar fi motivați să ceară suportul Fondului de Garantare.
Angajatorii au fost obligați, din 2007, să plătească lunar o contribuție de 0,25% aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariați pentru constituirea Fondului de Garantare pentru plata creanțelor salariale.
Două condiții
Conform Directivei Europene 2008/94, salariile, plățile compensatorii și concediile de odihnă restante sunt prioritare față de alte creanțe pe care le are compania intrată în insolvență.
Există două condiții preliminare pentru accesarea Fondului de garantare a cre-ditelor salariale:
-Angajatorul să fi intrat în procedura de insolvență în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive;
-Să fi fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare.
Conform Legii 200/2006, din Fondul de garantare se pot plăti:
⢠salariile restante;
⢠compensațiile bănești restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariați, dar numai pentru maximum un an de muncă;
⢠plățile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă și/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;
⢠compensațiile restante pe care angajatorii au obligația de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă și/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;
⢠indemnizațiile restante, pe care angajatorii au obli-gația, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activ