Ajuns pe masa primarului, dosarul lu tanti Mărioara, o bătrână handicapată din capu’ satului, avea atașat un ștraif cu o notiță scrisă de secretarul primăriei. Bătrâna necesita însoțitor și, primind aviz favorabil de la județ, Gheorghe, băiatul ei, depusese la rându-i o cerere de angajare.
Primarul citi bilețelul scris de secretar și simți sângele zvâcnindu-i dureros în tâmple. Gheorghe, amărâtul ăla de Gheorghe, om cu cârca prin sat, dar de altfel sufletist, fusese „auzit în dese rînduri”- secretarul subliniase gros această informație- înjurând partidul la putere și, pe cale de consecință, și pe primar, președintele organizației locale și vicepreședinte la județeană. Åži-acum, dobitocu’ dorea să-l angajeze la primărie, să mănânce banii bugetului ca s-o îngrijească pe nefericita aia de mă-sa, iar el, Ion, vezi bine, suflet darnic, să accepte o asemenea situație pentru c-așa zic ăia de la județ!… S-a găsit și „doctorița aia lu’ pește prăjit” să-l sune și să-i atragă atenția că legea trebuie respectată, dar numa’ bine că i-a zis el vreo două de-o să tresară aia ori de câte ori i-o suna telefonul din birou. Ce credea ea, că el primește ordin de la orișicare?! Păi el, primarul Ion, se oțărâse odată chiar la șeful de partid, de l-a rugat ăla să nu se mai ia de el, că-i strică autoritatea. Cum adică, doar nu degeaba avea cei mai mulți membri de partid în comună… Numai el știa cum reușise să țină totul sub control la câte anchete se abătuseră asupra lui. E drept, toată treaba asta îi întărise autoritatea în comună și arătase tuturor cine e stăpânul.
Nu, n-o să-l angajeze nicicum pe Gheorghe, cu atât mai mult cu cât posturile astea de asistent erau nucleul afacerilor sale. Avea deja cinci angajate cu această sarcină, toate rude cu el: două nepoate, două cumnate și o altă „nepoată”. Pe „nepoată”, Nina cum se alinta, o pusese șefă, dar tot Gherghina, cumnata din partea lu’ frac-su ăla mare, Mircea, era dată dracu! Făcea ce făcea femeia asta și nici un asistat nu încasa indemnizație mai mult de patru luni! Ba se angajase, așa, în particular, să reducă media la trei luni, poate și mai puțin… Bă, ce făcea, cum făcea, numai ea știa, dar la patru luni rădea câte un dosar „pe cale de deces” și cerea o nouă repartizare. Nu treceau iar patru luni și iar dădea asistatul ortul popii! Åži iar mai cerea Gherghina un dosar… Mă, și dacă nu-i dădea Nina cazurile cele mai grele, nu știu ce să zic! Numa’ d-alea cu rude sau implicații directe în opoziție, știi, dosare sensibile tare, dar Gherghina întrecea orice așteptare.Tare i-ar mai fi fost dragă primarului fata asta, dar auzise el ceva vorbe, cum că mai potrivit ar fi bărbac-su ca primar… Frate, frate, dar primăria…. Până una alta n-avea ce să-i reproșeze, făcea totul ca la carte, cu știință chiar, și îl scăpase de opozanți în aceeași măsură în care banii rămâneau în bugetul lui…sau al primăriei… Tot un drac!
Așa că respinse cererea lui Gheorghe și-i transmise prin secretar că Nina se va ocupa de mă-sa până la sfârșit. Adică, nu prea mult… Ieși din birou cu chef să bea o dușcă în colț, la „birtu’ lu’Fane”. Era pe scări când își dădu seama că și-a uitat telefonul pe birou. Făcu gestul să se întoarcă. Mult prea brusc însă: bocancii îi alunecară pe gheață și picioarele o luară după ei. Căzu greu. Pe spate. Åži rămase așa, incapabil să miște sau să strige.
De undeva, de departe, ca printr-o ceață densă, Ion auzi glasul gros al Gherghinei:
– Așa că tre’ să fii liniștit, Ioane, treaba merge înainte. De cînd tu cu problema asta, de-ai rămas paralizat, se ocupă Mircea de treburile primăriei….Åži tare mi-e drag că e descurcăreț și…. Nu trebuie să te necăjești, de tine o să am eu grijă!…
Ion deschise ochii mari și încercă să țipe. O horcăială neinteligibilă e tot ce reuși. Nu putea să vorbească, de parcă avea în gură un cartof fiert în loc de limbă.
– Ce vrei, tu, Ioane?, întrebă femeia privindu-l „înduioșată”. Te bucuri, așa-i?
Se chinuia să înghită saliva care-l sufoca. Aceasta se prelungea în șuvițe galbene printre buzele pământii, întredeschise, disperate să pronunțe un nume. Al asistentului pe care-l dorea: Gheorghe!
