Avocații vrânceni sunt la zi cu plata onorariilor din oficiu. De luna trecută, atât instanțele cât și Parchetele au efectuat la timp aceste plăți. În anii anteriori, plata se făcea după câteva luni.
Între Baroul Vrancea și instanțe a fost încheiat un protocol în acest sens. „Începând de luna aceasta, suntem cu plățile pentru onorariile din oficiu la zi. Suma totală este de 54.000 de lei, dată și de Parchete și instanțe”, a declarat avocatul Ioan Ioanovici, decanul Baroului Vrancea.
Noua conducere a Baroului a încheiat un protocol cu instanțele pentru a reglementa situația oficiilor. Au fost întocmite astfel, liste cu avocații care sunt de acord să intre în astfel de dosare, în fiecare zi fiind câte doi apărători de serviciu.