Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Şapte prieteni s-au bătut, doi dintre ei au ajuns la spital


   Åžapte tineri din Nereju s-au luat la bătaie, după ce au dat peste cap mai multe pahare cu băuturi alcoolice. Conflictul dintre aceștia a avut loc în stradă, în fața unui bar din localitate. Doi dintre ei au ajuns la Spitalul din Vidra pentru a primi îngrijiri medicale. „La data de 05 martie a.c., orele 18.35, polițiștii din Vidra au fost sesizați despre faptul că între M. Ionuț, de 20 ani, C. Florin, de 25 ani, B. Ionuț, de 23 ani, B. Ionel, de 21 ani, și S. Simion, S. Ionel, ambii de 30 ani, și C. I., în vârstă de 17 ani, toți din comuna Nereju, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia S. Simion, S. Ionel și C. Ionuț au suferit leziuni, ultimii doi fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Comunal Vidra. Conflictul a avut loc pe drumul public, în fața unui bar din localitate”, spun polițiștii, într-un comunicat de presă.
   Potrivit oamenilor legii, niciuna dintre persoanele implicate nu a depus vreo plângere, cu privire la incidentul  care a avut loc.
   Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs agresiunea. În funcție de constatările medico-legale și de existența plângerilor prealabile, se va face și încadrarea juridică a faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?