Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Lumina artificială şi plantele


   Iarna, lumina provenită de la soare devine insuficientă pentru unele reprezentante din lumea vegetală. Dacă luăm în considerare pe lângă aceasta factorii locali nefavorabili, cum ar fi o cameră cu ferestre mici pentru plantele de interior, problema va fi o certitudine.  
 
Metabolismul plantelor și lumina

   Metabolismul plantelor, sau altfel spus știința lor de a dormita și de a „veghea”, este determinat de ciclul zi-noapte și de succesiunea anotimpurilor. Fiind un factor esențial în procesul fotosintezei, lumina trebuie asigurată chiar și cu ajutorul mijloacelor artificiale când acest lucru se pretează.
Desigur, există unele diferențe între lumina artificială și cea solară, și cu privire la ele vă informăm în cele ce urmează.  
 
Lumina naturală vs Lumina artificială 

   Lumina solară nu este alcătuită numai din ceea ce poate fi sesizat prin vedere. Tocmai pentru că poartă cu sine întreg spectrul de radiații electromagnetice, aceasta contribuie într-o mai mare măsură la dezvoltarea armonioasă a plantelor. De cealaltă parte, cele mai multe dintre sursele artificiale de lumină (fluorescente și incandescente), printre care acelea din casele noastre, sunt deficitare din acest punct de vedere.
   Lumina artificială poate și trebuie să suplinească lumina naturală în cazurile în care plantele necesită un nivel mediu sau scăzut de energie. Lumina artificială este parțial benefică și pentru plantele de interior care nu tolerează razele directe ale soarelui. Pentru a-și procura hrana în mod corespunzător, unele plante ar putea avea nevoie de o expunere mult mai îndelungată decât când ar sta la soare. Inclusiv poziția (distanța) în raport cu sursele de lumină are importanță, mai ales pentru a nu vătăma frunzele.
   Teoretic, becul incandescent trebuie să se situeze cel mai aproape la 30 cm de plantă dacă are 25 wați,  la 60 cm dacă are 100 wați, și la 91 cm dacă are 150 wați. Sursa de lumină fluorescentă poate fi amplasată la orice distanță doriți.
   Iluminarea cu surse artificiale de lumină este o practică frecvent întâlnită în horticultură, în regiunile cu nopți polare. Însă nu doar aici, ci și la latitudini geografice mai joase, întrucât ajută plantele să înflorească în afara perioadei de grație. Iată, așadar, secretul lalelelor, narciselor, crizantemelor și al celorlalte flori pe care le mai oferim în dar iarna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?