Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Îngheţata duce la dependenţă, la fel ca drogurile


   O echipă de cercetători americani din Oregon arată că înghețata poate provoca o puternică dependență, ca și drogurile. Oamenii de știință au ajuns la concluzia, după ce au efectuat IRM-uri (imagistică prin rezonanță magnetică) persoanelor care mănâncă înghețată, că pofta lor este ‘asemănătoare’ cu cea a toxicomanilor.
   Studiul specialiștilor, publicat în American Journal of Clinical Nutrition, arată că acest aliment dulce și rece este perceput ‘de creier ca o recompensă’. Dr Kyle Burger consideră că un consum excesiv de înghețată, bogată în zaharuri și materii grase, poate crea aceeași senzație de lipsă și dependență ca și cea re-simțită în cazul drogurilor. El explică în The Telegraph: ‘Acest model se observă la consumatorii de droguri: cu cât un om consumă mai mult droguri, cu atât plăcerea lui va fi mai mică. Omul va consuma mai mult ca să atingă nivelul de satisfacție pe care l-a avut’. ‘Mulți oameni fumează, beau sau joacă, dar nu dezvoltă dependență. Alții, în schimb, nu se pot lipsi de aceste lucruri. Așa se întâmplă și cu mâncarea. Consumul repetat al acestui tip de aliment poate duce la un exces de calorii’, încheie dr Burger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?