Prima competiție națională de karate din acest an a debutat după două luni de pregătire, ianuarie și februari, cu rezultate bune, care reprezintă primul pas pentru viitoarele competiții internaționale din 2012. La această competiție națională, Campionatul Național SKDUN, desfășurat la Chiajna, au participat peste 700 de sportivi de la 35 de cluburi, în Sala Sporturilor Concordia. În același timp cu Campionatul Național de Karate s-a desfășurat și selecția sportivilor pentru lotul național, care vor participa la Campionatul European, care va fi găzduit în acest an de România.
Competiția a fost organizată de Shihan Aurel Pătru – 7 dan, vicepreședinte al Federației Române de Arte Marțiale și președinte al Federației Internaționale SKDUN, iar brigada de arbitri a fost pregătită și supervizată de Sensei Colin Putt 6 dan și Gerry Breeze 7 dan – Anglia, Latchezar Nenov 5 dan – Bulgaria și Sensei Marian Pătru 6 dan. „Doresc să mulțumesc minunaților părinți ai sportivilor clubului Kazumi pentru încrederea și sprijinul acordat necondiționat”, ne-a declarat antrenorul sportivilor de la CS Kazumi, Marius Cojocaru. Clubul Sportiv Kazumi al cărui președinte este sensei Marius Cojocaru a obținut 10 medalii:
– medalii de aur: Cristina Surugiu – la kumite, Sebastian Păucă la kata, Bianca Mistodonis la kata.
– medalii de argint: Ancuța Vișan, Georgiana Cociorbă și Laurențiu Chiriță (toți la Kumite),
– medalii de bronz: Bianca Mistodonis, Dorinel Ciolan, Andrei Coroiu (toți la kumite), Anca Grigoraș (la kata). A mai participat și sportivul Robert Grigoraș, care nu a prins podiumul la probele de kata și kumite.
20 de medalii pentru karateka de la CSM 2007
Bilanț excelent al secției de karate de la clubul CSM 2007 Focșani. Sportivii au obținut 20 de medalii, rezultate în urma cărora antrenorul sensei Daniel Fusaru s-a declarat mai mult decât mulțumit de evoluția sportivilor săi. „Vreau să-mi felicit toți sportivii și să subliniez faptul că s-au prezentat foarte bine la acest campionat. Au demonstrat că au valoare și cu o atitudine corectă pot trece peste orice provocare. Chiar daca o parte din ei nu au reușit să câștige o medalie, personal, sunt mândru de ei pentru că s-au comportat admirabil”, a declarat sensei Daniel Fusaru.
Rezultatelele clubului CSM 2007 la „Naționale”
– medalii de aur: Åtefan Goțu (kumite), Irina Paraschiv (kumite) și Gabriela Popovici (kumite).
– medalii de argint: Åtefan Goțu (kata), George Dochioiu (kata), Felicia Saghin (kata), Dragoș Pantazică (kumite), Fănica Apărece (la kata și kumite).
– medalii de bronz: Alexandru Nemuț (kata), Åtefan Murea (kata și kumite), Sebastian Condruz (kumite), Adrian Croitoru (kumite), Raul Partene (kumite), Bogdan Postolache (kumite), Dorian Hîrcan (kumite), Bogdan Alpreotesei (kata), Irina Paraschiv (kata) și Felicia Saghin (kumite).
Daniel Fusaru este campion național
La Campionatul Național a participat și karateka focșănean Daniel Fusaru, sportiv care a obținut medalia de aur și titlul de campion național în proba de kata, fiind urmat în clasament de Radu Todiraș și Bogdan Lipianu. Toți sportivii sunt legitimați la CS Dinamo București. Pentru karateka de la CSM 2007 Focșani vor urma două etape din cadrul Campionatului Național (la Brașov și Alexandria), apoi Campionatul European SKDUN, care este programat în Complexul Concordia din Chiajna.
Daniel Fusaru a primit luna trecută din partea președintelui țării, Traian Băsescu, Ordinul „Meritul Sportiv” în clasa a III-a, distincție care i-a fost acordată sportivului focșănean și altor patru sportivi bucureșteni în semn de înaltă apreciere a rezultatelor deosebite, pentru dăruirea și spiritul de fair-play prin care a promovat valorile sportului de performanță și imaginea României pe plan extern.
În acest moment, Daniel Fusaru este antrenor la clubul CSM 2007 Focșani, club care în anul 2011 a obținut 165 de medalii la competițiile naționale și internaționale.