2012 este Anul Caragiale. Ca și Eminescu ori Creangă, Caragiale face parte din patrimoniul cultural românesc, se suprapune perfect peste mintea și sufletul acestui neam.
Caragiale trebuie evaluat în totalitate și, prin urmare, pus în legătură concomitentă cu opera, biografia și epoca în care a trăit. Viața lui Caragiale s-a petrecut în timpul din piesele lui de teatru. Cu toate eșecurile ei, perioada din dramaturgia lui Caragiale a fost una optimistă, când în politică aveau loc pasionantele și furtunoasele dezbateri de după războiul de independență. Erau concepute cu entuziasm marile proiecte naționale. Personajele lui Caragiale aveau deplină încredere că vor reuși. Ambițiile erau mari în toată societatea. Partidele politice nu erau cristalizate și semănau mai degrabă cu niște grupări care se luau la întrecere, în care meschinăria și mofturile de partid erau permise. Conservatorii și poporaniștii erau împotriva modernizării socio-culturale, pe când junimiștii promovau emanciparea/occidentalizarea și propășirea societății.
Ca să înțelegem cât mai bine epoca lui Caragiale, trebuie spus că analfabetismul situa România de atunci în primele cinci țări din Europa. Era un început pentru patrie și misterul actualității lui ILC stă tocmai în tranziția pe care o invocă, și astăzi, politicienii și își motivează cu ea eșecurile. După anul 1989 societatea românească a luat-o, din nou, de la capăt, renegându-și trecutul, bun sau rău, și poate de aceea suntem tentați să credem, cu un surâs tandru în colțul gurii, că scenele din Caragiale se repetă în societatea de astăzi.
Biografia lui ILC a solicitat din plin eforturile istoricilor literari, iar originea lui grecească este argumentată în mare măsură cu un proces de moștenire pe care acesta l-a câștigat în instanță, după multe apeluri și înfățișări la judecătorie. Acest amănunt din viața lui Caragiale are doza lui de picanterie pe care o putem vedea și astăzi, dacă ne gândim că după revoluția din anul 1989 a fost o adevărată nebunie a recuperării, retrocedării, însușirii averilor naționalizate de regimul comunist, de către descendenții fostei aristocrații și politicienii influenți. În toată viața lui, Caragiale și-a dorit un fotoliu de deputat și această dorință îl face să semene cumva cu ambițiosul Nae Cațavencu. Încearcă la liberali. Apoi la conservatori.
În 1908 îi face un laudațio lui Tache Ionescu pe care îl citește în fața alegătorilor la Ploiești, ca un adevărat agent electoral, din aceeași motivație, să parvină în politica românească din acel timp. Urmează ruperea scandaloasă a relației cu Titu Maiorescu și Junimea. Este faimoasă scrisoarea în care îi spune lui Barbu Delavrancea, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, că este un „bou” dacă nu se înscrie în partidul lui Tache Ionescu. Poate eșecul în politică l-a făcut să plece definitiv la Berlin după ce, cu puțin înainte, ia bani de la Spiru Haret, ministrul școalelor și învățământului, pentru a scrie o carte de povestiri istorice, carte pe care n-o va scrie niciodată.
Capodopera lui ILC rămâne, indiscutabil, O scrisoare pierdută. Există o diferență majoră de valoare artistică între această piesă de teatru și restul comediografiei lui ILC. Scriitorul însuși și-a dat seama de acest decalaj și, revigorat de prospețime stilistică, s-a îndreptat spre nuvelistică. Există o disproporție uriașă între dramaturgia lui ILC și nuvelistica acestuia. În discuțiile cu eseistul Florin Paraschiv și pe care astăzi, cu nespusă tristețe, le rememorez postum, eram amândoi de părere că reușitele lui ILC în nuvelistică sunt majore, iar Năpasta face parte din galeria marilor nuvele scrise în limba română. Să treci prin cărțile lui Caragiale, ca printr-un târg de provincie, chiar și astăzi, este poate cel mai tandru parcurs românesc. Dacă nu, acest parcurs, este obligatoriu. Să te lași cuprins de violența patetică și isteria gălăgioasă a mulțimii și să privești lumea cu marea nepăsare a orientului, fără nicio țintă, ca și cum ți-ai lăsa ființa să cadă în această lentoare în care răul mic are candoare. Cred că în acest înțeles stă geniul lui Caragiale.
Lili GOIA
goia.lili@yahoo.com
