O adolescentă de 16 ani, din Vânători a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs ieri la ora 11.10 pe strada Moldova din Focșani, pe fondul neatenției în trafic a șoferului George G., de 33 de ani, care, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia, nu a frânat la trecerea de pietoni și a accidentat-o pe E B., care traversa regulamentar. În urma accidentului, adolescenta a fost rănită ușor. Polițiștii i-au întocmit șoferului dosar penal și continuă cercetările.