Chiar dacă s-au chinuit în perioada în care temperaturile de afară coborau sub 10 grade Celsius pe timp de zi, vânzătorii din Piața Moldovei nu pot spune că au făcut averi. Au fost zile când au fost nevoiți să țină legumele în sân pentru a nu îngheța, iar marfa expusă a fost compromisă.
Elena Drăguț a stat în spatele tarabei chiar și când alții au renunțat. Ne-a povestit ieri cum au fost acele zile și cum e vânzarea acum. Sacrificiile pe care le-a făcut în zilele cu zăpadă multă nu se regăsesc totuși în prețurile legumelor. „Important este să fii primul pe piață cu legumele. Să aduci ce alții încă nu au, dar asta presupune muncă multă, bani cheltuiți care se recuperează greu. Prețurile sunt mici în comparație cu cât ar trebui ca să putem să facem față. Anul acesta, zăpada ne-a distrus solarele, ne-a chinuit foarte mult. Noi trebuie să facem căldură în solare cu niște sobe mari, cu burlane și e cheltuială de bani”, ne-a spus vânzătoarea. Pe taraba Elenei am găsit ridichi, salată, ceapă verde, dar și roșii și castraveți. Legumele sunt produse la Matca, în județul Galați. O legătură de ridichi costa ieri 2 lei, la fel și ceapa verde, salata 2,5 lei, iar castraveții și roșiile 9 lei kilogramul.
Începutul Postului Mare le-a mai dat speranță producătorilor, însă lipsa banilor din buzunarele clienților îi îngrozește. Unii dintre vânzători chiar se gândesc să se reprofileze. Nu sunt convinși că le va fi mai bine, însă merită încercat. „A fost tare grea iarna asta, ne-a distrus solare, am pierdut producție. Asta este, nu avem ce face. Problema este că nu mai am acum 100 de milioane (n.r. lei vechi) să refac tot ce mi-a stricat iarna asta. Poate mă apuc de altceva, nu mai putem face față. Au fost oameni aici în piață care au stat cu pătrunjelul în sân ca să nu înghețe și tot nu sunt mulțumiți. Eu am avut marfă expusă care a înghețat și am aruncat-o. E greu”, ne-a spus Vasile Păun din Garoafa. El vindea prazul cu 4 lei kilogramul, morcovii cu 1,5 lei, păstârnacul cu 2,5 lei, iar ridichea neagră cu 3 lei kilogramul.
Alte legume, alte prețuri. Prețul la ardeii grași este de 12 lei pe kilogram. Nici fasolea nu e mai prejos, astfel că pentru un kilogram va trebui să plătiți între 5 și 7 lei.
Piața se reinventează cu produse din partea casei
Pe vremea când supermarketurile puteau fi văzute doar la televizor sau în poze, Piața Moldovei era principalul loc în care focșănenii își făceau cumpărăturile.
O cauză a scăderii vânzărilor la producători este acum și apetența oamenilor pentru confort.
Prețurile un pic mai piperate din supermarketuri sunt compensate de aerul condiționat, muzică, gresie curățată sistematic, rafturi aranjate ca la carte și case de marcat moderne. În Piața Moldovei mai plouă pe alocuri, vânzătorii te servesc cu mănuși în mâini cu degetele decupate, iar prețurile mai pot fi negociate, depinde de cantitate și de talent.
Elena Drăguț s-a oferit să ne dea o legătură de ridichi roșii bonus la cumpărăturile pe care le-am făcut. „Asta e din partea casei. Ne atragem clienții cu marfă românească și cu bonusuri la cumpărături. Ce altceva să facem? Pe vremuri era lume multă, acum sunt supermarketuri”, ne-a spus cu necaz femeia.
Mulți clienții au înțeles însă că țări ca Grecia sau Turcia nu au roșiile românești și nici varză dulce ca la noi. „În piață sunt condiții mai proaste, dar nu se compară legumele cu cele din supermarketuri. Am cumpărat o varză odată dintr-un supermarket, parcă din Grecia era, și parcă era din plastic. Caut ca eu și familia mea să mâncăm cât mai sănătos și atunci vin la piață”, ne-a spus Carmen Aliote. Femeia și-a ales cu grijă legumele, iar vânzătorul i le-a cântărit. Cu toții recunosc faptul că au mai crescut puțin prețurile. „Poate cu 5 bani la kilogram față de anul trecut pe vremea asta. Nu sunt creșteri exagerate. Kilogramul de cartofi este 80 de bani. Vi se pare mult?”, ne-a întrebat Vasile Păun.