Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Activităţi non-formale, pliate pe nevoile şi interesele elevilor


   Elevii vor avea la dispoziție o săptămână întreagă pentru a participa  la acțiuni educative propuse chiar de ei, în cadrul Programului „Åžcoala Altfel”.
   Programul educațional extracurricular „Åžcoala Altfel” se va desfășura în săptămâna 2-6 aprilie, iar roluri importante vor avea Consiliile Județene ale Elevilor, care vor comunica dorințele colegilor lor Inspectoratului Åžcolar Județean. De asemenea, roluri importante în ghidarea școlarilor vor avea și Consiliile Åžcolare, ale căror reprezentanți vor participa, până la data de 24 februarie, la ședințele consiliilor de administrație din fiecare unitate de învățământ.
   În opinia liderilor elevilor, programul „Åžcoala altfel” este ocazia ideală pentru implicarea tuturor în actul educațional, momentul în care toți factorii decidenți iau contact, fie că este vorba de elevi, profesori sau părinți. „Este timpul în care putem acționa, interacționa, ne putem implica și putem multiplica inițiativele noastre în dezvoltarea vieții comunității școlare. Acest element va face din școală o plăcere și nu o obligație. Învățarea cunoaște mai multe forme, educația non-formală fiind una dintre componentele ce nu trebuie neglijate”, au arătat reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, într-un comunicat de presă.
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?