Medicul endocrinolog Elena Bețișor a obținut, în instanță, anularea dispoziției prin care a fost sancționată cu reducerea salariului cu 10 procente, timp de trei luni. După ce i-a fost diminuat salariul, doctorița Bețișor și-a dat demisia, iar în instanță a solicitat și anularea acestui act, cerere care a fost respinsă. „Admite în parte contestația. Anulează Dispoziția numărul 604/22.09.2011 emisă de intimatul Spitalul Județean de Urgență «Sf. Pantelimon» Focșani privind sancționarea contestatarei cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea demisiei”, se arată în sentința dată de magistrații Tribunalului Vrancea, care poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la comunicare.
Medicul Bețișor a fost sancționat disciplinar pentru concurență neloială, dar și pentru că a întârziat la serviciu, după ce tatăl unei copile, pacientă a medicului, a reclamat-o la conducerea spitalului, dar și la Ministerul Sănătății. Omul o acuza că a trimis-o pe fiica sa să facă un set de analize la o policlinică privată, chiar dacă se puteau face și în spital, dar și pentru faptul că în momentul în care ar fi adus rezultatele ana-lizelor, medicul a venit la cabinet cu o întârziere de câteva ore.
Elena Bețișor a susținut că a fost forțată de conducerea spitalului să-și dea demisia, motiv pentru care a contestat în instanță sancțiunea și a solicitat anularea demisiei.