Profesorii vrânceni din mediul rural amenință cu întreruperea cursurilor dacă nu vor fi găsite soluții pentru decontarea navetei.
Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Emil Tudor, a afirmat ieri, la șe-dința Comisiei de Dialog Social, că sunt mai multe primării vrâncene care nu au prevăzut bani în buget pentru decontarea navetei cadrelor didactice. Sindicalistul a cerut Prefecturii să se implice pentru rezolvarea problemelor profesorilor, avertizând că profesorii nu mai au bani pentru a achita naveta către școlile din mediul rural. „Profesorii nu vor mai merge la cursuri dacă nu vor fi rezolvate aceste situații. Sunt foarte multe primării care nu au prevăzut în fila de buget pentru acest an și fonduri pentru naveta profesorilor”, a afirmat liderul de sindicat. Profesorii vrânceni s-au aflat într-o situație similară și anul trecut însă, în urma demersurilor făcute de FSLI, s-a reușit obținerea unor fonduri din partea primăriilor pentru acoperirea cheltuielilor cu naveta.