Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Peste 50% dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate


   Peste jumătate dintre elevii și studenții care își încheie studiile intră în șomaj sau inactivitate, mai puțin de doi la sută din populația ocupată își caută un loc de muncă, potrivit unui studiu BNS, sindicaliștii recomandând scăderea CAS-ului cu 5% și creșterea salariului minim la 800 de lei.
   Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marți, după anunțarea rezultatelor unui studiu privind mobilitatea forței de muncă, că zece la sută din populația ocupată nu și-a păstrat locul de muncă în 2011, o pondere în creștere față de anii precedenți, de la opt la sută în 2009 și șapte la sută în 2010. Dintre cei 10 la sută, aproximativ un sfert (2,4 la sută) și-au schimbat locul de muncă, în timp ce trei sferturi au intrat în șomaj sau inactivitate.
   Potrivit lui Costin, contribuția pentru asigurările sociale de stat (CAS) ar trebui diminuată cu cinci procente, iar salariul minim ar trebui mărit de la 700 la 800 de lei, ceea ce ar însemna un impact pozitiv asupra bugetului și a angajaților și un impact neutru asupra firmelor. „Reformele trebuie să vizeze asigurarea acestui cadru general care să stimuleze cererea de forță de muncă (de exemplu prin reducerea CAS) și să orienteze resursele financiare pentru protejarea persoanelor pe durata tranziției de la un loc de muncă la altul, sau din șomaj și inactivitate către reintegrarea în activitate, cu accent pe grupurile defavorizate (tineri, fără studii superioare, din mediul rural)”, a subliniat liderul sindical.
Potrivit studiului „Mobilitatea forței de muncă”, probabilitatea ca o persoană ocupată să intre în șomaj sau inactivitate a fost de 7,7 la sută în 2011, față de numai 3,3 la sută în 2010. Aceasta este o reflectare a crizei, dar și a politicilor din sectorul public și privat de restructurare pe seama reducerii personalului. Această probabilitate în creștere este mai mare decât rata șomajului efectivă, și va avea un impact negativ pe parcursul anului 2012 asupra cheltuielilor bugetare de asistență socială.
   Cei care au intrat în șomaj sau inactivitate sunt în special persoane cu educație scăzută (probabilitatea este de trei ori mai mare pentru cei cu educație scăzută decât pentru celelalte categorii de educație), din mediul rural (probabilitatea este de patru ori mai mare în mediul rural decât urban) și care erau angajați cu regim de lucru temporar (probabilitatea este de șase ori mai mare pentru aceștia decât pentru angajații cu regim de lucru permanent).
   Salariații cei mai vulnerabili sunt cei din agricultură, tranzacții imobiliare și construcții. Surprinzător pentru un an agricol bun, 20 la sută din salariații din agricultură au intrat în șomaj sau inactivitate în 2011. Un bugetar din o mie își caută activ un alt loc de muncă, la fel un angajat din 50, un angajat permanent din 142 și un angajat temporar din 11. Rata de permanență în șomaj este de 58 la sută în 2011, în creștere de la 50 la sută în 2010. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?