Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Uniriştii au donat bunuri sinistraţilor


   Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Unirea” au organizat o campanie umanitară, pentru ajutorarea persoanelor afectate de căderile masive de zăpadă de la începutul lunii. Acțiunea a fost pusă la punct de Consiliul Åžcolar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”. „Consiliul Åžcolar al Elevilor din cadrul Colegiului Național «Unirea», Focșani, a organizat, în luna februarie, o campanie umanitară ce a avut ca scop strângerea de fonduri și alimente neperisabile pentru ajutorarea persoanelor afectate de condițiile meteorologice din ultima perioadă. Astfel, începând de luni, 13 februarie, elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național «Unirea» s-au mobilizat, răspunzând unui apel lansat pe rețele de socializare, fiind strânse donații pentru o cauză nobilă. Persoanele care au dorit să ajute au contribuit, în funcție de posibilități, la strângerea de alimente și bani, aceștia urmând a fi folosiți pentru achiziționarea de produse necesare în astfel de situații limită. Acțiunea a continuat și în primele zile de școală, în data de 24 februarie 2012, banii și alimentele neperisabile colectate fiind donate Crucii Roșii, filiala Vrancea, pentru a ajunge mai departe la cei care au nevoie cu adevărat de ele”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Åžcolar al Elevilor de la Colegiul Național „Unirea”, semnat de preșe-dintele Alexandra Voicu și vicepreședintele Mădălin Blidaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?