Medicii avertizează femeile însărcinate care intră în contact cu persoane suspecte de rujeolă și rubeolă, să se prezinte de urgență la medic, în condițiile în care din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate cu aceste boli.
Până în prezent, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vrancea spun că nicio gravidă din Vrancea nu a fost diagnosticată cu aceste boli. Cu toate că rubeola și rujeola sunt boli ale copilăriei, care au manifestări destul de ușoare, medicii atenționează că virusul care provoacă rubeola este foarte periculos pentru femeile însărcinate, mai ales pentru cele în primul trimestru de sarcină, fătul putând suferi malformații. „Femeile care vor să rămână însărcinate trebuie să se testeze în primul rând pentru a vedea dacă au contactat aceste boli. De asemenea, și vaccinarea este importantă. Cele care sunt însărcinate deja și au intrat în contact cu persoane care au rubeolă sau sunt suspecte trebuie să se prezinte la medicul ginecolog, pentru mai multe investigații”, recomandă un medic specialist din Focșani. Specialiștii spun că în majoritatea cazurilor în care o gravidă în primele trei – patru luni de sarcină a făcut rubeolă, este recomandată întreruperea sarcinii, deoarece aceasta poate sta la originea malformațiilor congenitale sau a avortului spontan. Rubeola conge-nitală este o boală gravă, în funcție de vârsta fătului în momentul infectării mamei. Boala poate evolua spre moartea fătului, avort, naștere prematură sau grave malformații congenitale.