Câteva familii, care locuiesc în cantoanele CFR ale Gării Doaga, sunt izolate de mai bine de trei săptămâni. Oamenii spun că nu-și pot trimite copiii la școală și că cei de la deszăpezire le-au cerut 500 de lei ca să-i scoată dintre nămeți.
Gheorghe Archeri a precizat că utilajele au ajuns până la o distanță de 500 de metri de ei, apoi au făcut cale întoarsă. Bărbatul a adăugat că stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate. „La noi nu a ajuns nimeni. Au venit utilajele până la 500 de metri de noi, dar au plecat. Am vorbit cu cineva cu vola și mi-a cerut 500 de lei ca să ne deszăpezească. Nu avem de unde să dăm banii ăștia. Nu putem scoate mașinile să ducem copiii la școală. I-am târât prin zăpadă și i-am dus la ocazie, dar nu se poate așa. Trebuie să ajungă cineva și la noi. Am luat legătura cu cel care se ocupă de deszăpezire, dar nu a venit să ne ajute. Zăpada are peste un metru și jumătate și nu poate fi făcută pârtie cu lopata. Suntem 10 familii în această situație și locuim în cantoanele CFR din spatele Gării Doaga”, a spus Gheorghe Archeri.
Primarul orașului Mărășești, Constantin Vlase, a precizat că nimeni nu a luat legătura cu el cu privire la această problemă. El a promis că în această dimineață se va ocupa de cei izolați. „Pe mine nu m-au informat despre această pro-blemă. Mâine dimineață (astăzi dimineață-n.r.) mă voi ocupa de problema aceasta. Este posibil să fie așa, dar nu mi s-a adus la cunoștință. Nu este rea voință, dar nu avem forța fizică ca să le putem face pe toate odată. Avem utilaje puține și multe zone de deszăpezit. Sunt mii de tone de zăpadă și nu mai știm ce să facem cu ea. Nu vă spun cât costă aceste deszăpeziri și ce eforturi se fac!”, a conchis Constantin Vlase.