În majoritatea dietelor ce au ca scop ameliorarea stării de sănătate sau scăderea în greutate pe primul loc se află consumul de fructe și legume proaspete. Dacă legumele sunt consumate proaspete cu precădere în perioada de vară și mai puțin în anotimpul rece, în ce privește fructele, situația e cu totul alta. Iarna vom găsi din belșug mere și pere autohtone, dar și fructe de import: banane, ananas, portocale, mandarine și alte fructe din categoria citricelor.
Citricele cu conținutul lor ridicat de vitamina C, foarte utilă organismului mai ales în perioada rece, sunt foarte indicate și de mare ajutor în răcelile și gripele din sezonul rece. Stimulează și formarea acidului gastric și pepsinei, ajutând organismul să aibă o digestie sănătoasă. Curele de slăbire se bazează de fapt și pe această accelerare a digestiei, ajutată și de pepsină, substanță care contribuie la absorbția rapidă a proteinelor.
Dintre toate citricele, pomelo este poate cel mai bene-fic din punct de vedere al calităților nutritive și terapeutice. Fruct originar din Asia, apărut de puțin timp pe piața românească, reprezintă de fapt un hibrid între grapefruit și portocală.
Este foarte bogat în vitamina C. Consumând numai o jumătate de fruct, vă veți asigura 2/3 din necesarul zilnic recomandat de vitamina C. Această vitamină crește imunitatea în fața afecțiunilor specifice anotimpului rece, are un puternic efect antioxidant, contribuind la menținerea tinereții organismului și a epidermei și la refacerea leziunilor țesutului epitelial.
Conține vitamine (B3, B5 și P), provitamina A, acid folic, dar și minerale precum calciu, magneziu, potasiu etc.
Datorită acestui conținut bogat în vitamine și minerale este considerat:
– un antioxidant puternic, având efecte benefice și atunci când este folosit pentru măștile de întinerire a tenului;
– un diuretic excepțional, ce contribuie rapid la detoxifierea organismului;
– adjuvant în regimurile specifice recomandate în afecțiunile ficatului, datorită efectelor de detoxifiere puternică;
– tonic și stimulator al procesului digestiv;
– contribuie în mod vizibil la succesul curelor de slăbire datorită conținutului redus de calorii la 100 de grame (44 calorii) și a acțiunii de reducere a colesterolului din organism;
– ameliorează efectele neplăcute ale unor alimente grele precum carnea sau produsele de patiserie;
– catalizator și activator al acidului folic din organism;
– contribuie cu efecte pozitive asupra glandelor suprarenale.
Datorită tuturor acestor proprietăți, putem considera pomelo împreună cu alte citrice adevărate rezervoare de minerale și sănătate.