Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Cel mai mic tranzistor din lume, construit în laborator


   Experții australieni în nanotehnologie au anunțat, duminică, obținerea în laborator a celui mai mic tranzistor din lume: un atom unic de fosfor, care ar putea deschide calea spre computerele viitorului. Combinând tehnici deja utilizate în producția industrială a semiconductorilor clasici cu un microscop „cu efect de tunel”, cercetătorii au reușit să plaseze cu o precizie fără precedent acest atom de fosfor în centrul unui strat de siliciu, materialul folosit cu predilecție pentru fabricarea cipurilor electronice.
A fost un veritabil tur de forță experimental, care le-a permis savanților să „țintească” un grup de șase atomi de siliciu și să înlocuiască unul dintre ei cu atomul de fosfor, cu o precizie superioară unei jumătăți de nanometru (un nanometru este a mi-lioana parte dintr-un milimetru).
   Până în prezent, precizia obținută pentru astfel de operațiuni era de ordinul a 10 nanometri, care reprezintă o marjă de eroare încă destul de importantă pe scară atomică, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista Nature Nanotechnology. „Această poziție individuală a atomului este cu adevărat primordială, dacă dorim să putem să o folosim într-un computer cuantic”, care ar oferi o rapiditate și o putere de calcul de neegalat, a explicat Martin Füchsle de la Centrul de informatică cuantică al Universității New South Wales din Sydney.
   Testele realizate de echipa coordonată de Michelle Simmons, care coordonează activitatea acestui renumit centru australian de cercetări științifice, au confirmat faptul că atomul de fosfor joacă destul de bine rolul de tranzistor, precum aceia care sunt folosiți în electronica clasică. El poate servi, de exemplu, de întrerupător sau amplificator al unui semnal electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?