De la 1 martie, amândoi părinții vor fi obligați, oficial, să aibă grijă de bebelușul lor. Concret, din concediul de un an, pe care mama sau tatăl și-l poate lua pentru creșterea nou-născutului, cel puțin o lună îi va reveni celuilalt partener.
România pune astfel în aplicare o directivă europeană care spune că și tatăl, mai mult absent în viața celui mic, trebuie să-i schimbe scutecele și să-i facă piureuri de fructe din când în când. În acest timp, mama va merge la muncă și nu va mai primi în acea perioadă indemnizația de creștere a copilului, dar, în schimb, partenerul ei va beneficia de acest drept, calculat după aceeași regulă: 75 % din media veniturilor nete, realizate în cele 12 luni dinaintea nașterii copilului.
Noua reglementare se aplică pentru copiii născuți după 1 martie 2012. Tații care au deja bebelușii acasă par împăcați cu ideea, dar nu se știe cum vor reacționa cei care se vor trezi într-adevăr singuri acasă, cu pruncul în brațe.
Indemnizația de creștere a copilului nu poate depăși 3.400 de lei și, până acum, putea fi luată ori de mamă, ori de tată, după cum își dorea fiecare cuplu în parte.