Sute de familii ce locuiesc în satul Terchești, comuna Popești, se luptau, sâmbătă cu nămeții care le-au luat sub stăpânire nu doar casele și toate acareturile, ci întreaga viață. La dreapta și la stânga ulițelor îngustate de troiene, prin curți sau cățărați pe case, sătenii în putere luau zăpada și o cărau fie cu căruțe, fie pe folii sau alte improvizații. Din loc în loc, câte un octogenar cu baba lui se opinteau cât îi țineau puterile să-și elibereze cât mai mult posibil calea de acces către stradă.
Cei care nu au răzbătut singuri, au zis bogdaproste că au mai avut bani din pensiile și așa mizere, să plătească oameni care să le facă pârtii, chiar dacă astfel au rămas fără bani de hrană sau medicamente. Iar cei care nu au putut nici măcar atât, zăceau ascunși în locuințe, prea puțini fiind cei ce s-au gândit să le dea, din pură omenie, o mână de ajutor. „Sunt singură aici, vai de capul meu”, plângea Joița Băncilă, de 90 de ani, ce nu mai spera să-i deschidă cineva ușa. „Pârâie acoperișul, uitați-vă, tavanul s-a crăpat, pereții s-au crăpat… Åži nu pot face nimic, că n-am putere, dacă o să cadă mă îngroapă de vie!”, se văita sărmana. Drumul până la ea nu era, sâmbătă, desfundat, iar tinerii de la ANAT și Clubul „Off Road” care i-au dus alimentele au străbătut și ei, cu greu, până la ușa sa. Cei câțiva oameni cu casele mai la drum, cărora li s-a spus de situația femeii în speranța că se vor duce să o scoată din necaz, au întors pur și simplu spatele. „De rea ce e, nu vine nimeni la ea!”, zicea unul. „Nu se poate intra acolo! Să se dărâme, n-avem ce-i face”, ridicau alții din umeri.
Pe o altă uliță, o parte din casa altei bătrâne s-a dărâmat deja sub greutatea omătului. „Îmi e frică să nu se dărâme și asta care a mai rămas! Am pensie de 400 de lei și am dat 200 la doi băieți să-mi facă pârtie că altfel nu puteam ieși nici măcar din casă! Noaptea aud pârâind peste tot, nu pot să dorm deloc de frică”, plângea Ioana Găitănaru spunându-și necazul.
A stat zile întregi izolată până ce s-au făcut pârtiile și s-au desfundat drumurile, dar nici așa n-o țin puterile să se ducă la magazin, și nici n-ar mai avea cu ce să-și ia de-ale gurii. „Bogdaproste că mi-ați adus mâncare, că nu mai aveam nimic… Nici apă… Topesc zăpadă ca să am ce bea. Am auzit că s-au dat ajutoare la primărie, da’ eu nu m-am putut duce și nimeni nu a venit aici…”, a spus sărăcuța.
„Dați la bătrâni, din casă-n casă!”
Cu toate că n-a fost deloc greu pentru sătenii din Terchești să afle că cele trei ma-șini ale tinerilor sunt pline cu pachete de ajutoare, cei mai mulți și-au înfrânt propriile nevoi, îndemnându-ne să mergem la porțile celor cu adevărat necăjiți. „Dați la bătrâni, mergeți la toate casele. Așa-i creștinește! Nu să se-mpartă la primărie, unde ei nu pot ajunge!”, spuneau câțiva. „Cea mai bună treabă-i când vin ajutoarele la poarta omului!”, își dădeau cu părerea alții. Sprijinit în baston și pe jumătate ascuns între nămeții de la poartă, un alt vârstnic de 82 de ani a refuzat, politicos, sacoșele cu alimente. „Dați la altcineva. Noi, mulțumim lui Dumnezeu, ne descurcăm, că am pensie bunicică. Mergeți la cei care chiar nu au”, a spus Mircea Băncilă. Astfel, în cele opt ore de umblat printre nămeți, din poartă-n poartă, conduși la cele mai disperate cazuri de către un localnic, am putut vedea, pe viu, sărăcia, boala și necazurile din Terchești, la dimensiunea lor reală. Prea multe ca să fie cuprinse în spațiul limitat al paginii de ziar, voi încerca să povestesc unele dintre ele, urmând ca zilele următoare, altele să fie obiectul unor articole aparte.
Bolnavi, fără lemne și fără alimente
„Cine-a zis, n-a zis rău că cea mai grea boală e singurătatea”, a spus, făcând o pauză de dat la sapă, Anița Apostoiu, de 78 de ani. „Nu mai avem unde să dăm zăpada… O mai trag și eu cu sapa… Bogdaproste de ajutoare, că vai de capul meu cum mă descurc cu pensia de 300 de lei”, a continuat femeia.
Mihai Găitănaru, de 77 de ani se tăbârcea și el din toate puterile să rânduiască într-un fel, nămeții din dreptul curții lui. Împreună cu nevastă-sa, Florica, de 73 de ani, îngrijește patru nepoți, din care o fetiță operată pe creier. „Ta-su i-a părăsit, așa că stăm împreună cu fata și nepoții și ne descurcăm cum putem”, zicea omul.
Într-o altă casă, Vasilica Maftei, de 68 de ani, cardiacă, a început să plângă văzând sacoșele cu alimente. „Stau cu băiatul ăsta de 38 de ani da-i vai de el, că-i bolnav de plămâni și nu poate face nimic. Lemnele sunt pe terminate. Am avut zăpada peste geamuri, nici eu, nici el nu putem face efort, nu putem ajunge nici la magazin, nici să aducem apă că fântâna e tocmai la gârlă…”, spunea sărmana.
Nu departe, o altă nenorocire. Petrică Dinulescu, de 58 de ani își veghea, într-o sărăcie lucie și o mizerie de nedescris, mama de 90 de ani, imobilizată la pat de boală. Pe sobă, o farfurie cu resturile unei fierturi erau dovada singurului fel de mâncare pe care bieții și-l permit. „Ce să iei mai întâi din 300 de lei pensie? Medicamente? Mâncare? Apă? Åži cum să ajung la magazin prin așa zăpadă, când eu de abia merg. Nici lemne nu mai avem, fac focul cu ce pot…”, zicea omul, la rândul său mult prea bolnav.
De foc se îngrijea și Ion Pupăză, de 77 de ani, când i-am intrat în curte. Omul se străduia din răsputeri să-și care în casă niște rădăcini ude și noduroase, singurele pe care și-a permis să și le cumpere. „Am 200 de lei pensie, 100 am dat pe rădăcinile astea. Copii nu am, n-are cine să mă ajute”, spunea nea Ion. În camera unde stă Tudora, și ea de 70 de ani, focul firav din sobă nu reușea să dea căldură. Într-o găleată puseseră la topit zăpadă. „Apă nu este pe aici. O topesc să avem de băut și de făcut mâncare. Numai că se topește greu că n-am cu ce să fac foc cum trebuie”, a zis Tudora.
Izolați printre troiene
În Terchești, încă mai sunt familii izolate la care nu poți ajunge decât dacă străbați zăpezi până la brâu. În locul numit „Pe muchie”, în trei case ascunse printre vii, câțiva bătrâni se chinuie să supraviețuiască. Tanti Năstăsache are 80 de ani și e complet singură. „Nu mai pot de spate și de brațe, că singură mi-am făcut cât de cât o pârtie. Ca să ies din casă mi-am făcut mai întâi tunel. Așa stau, fără apă, fără pâine, fără zahăr… Am pus gem în loc de zahăr…”, a mărturisit femeia, uitându-se la noi, cei veniți nesperat la ușa ei, ca la niște extratereștrii!
Iar drumul dinspre Terchești spre cătunul Cotul din vale, desfundat de utilaje până la un punct, se întrerupe brusc, cu un zid de zăpadă de trei metri! Dincolo de el, șapte familii de bătrâni sunt izolate de două săptămâni! Tinerii care au dus ajutoare au trebuit să escaladeze zidul alb, iar dincolo de el să meargă prin troiene, prin vie, peste garduri ca să ajungă la bieții oameni. Fără lemne și fără alimente, acești vârstnici nu știu dacă să mai spere sau nu că vor apuca primăvara.
Apa transformată în sursă de venit
Mulți oameni din Terchești își fac probleme că li se termină lemnele, negândindu-se în toamnă că vor trebui să facă față unei astfel de ierni. Iar cea mai mare grijă a oamenilor, cu precădere a celor bătrâni, bolnavi și a familiilor sărace, cu mulți copii, și nu numai a lor, este apa. Sau mai bine zis, lipsa ei. „Cele mai grele probleme ale noastre sunt apa și pâinea. Ca să luăm pâine ne ducem 3-4 kilometri că e departe magazinul. Iar pentru apă trebuie să trecem gârla spre heleșteu, spre Gura Caliței. Care au căruțe, aduc apă cu bidoanele, cu cai. Care nu, merg pe jos și care nu poate să meargă, rabdă. Sau cumpără apa. Sunt vreo 4 sau 5 care au căruțe și iau 20 de lei numai transportul pentru bidonul de 200 litri. Aduc apa de la Popești, de la unii care și-au forat puțuri și vând. E tare greu fără apă că ai de spălat, de gătit, de dat la animale… Åži plătești, ce să faci”, au explicat Ioana Maftei și Sanda Neculai, ce stăteau de vorbă în stradă.
„Am dorit să ajungem exact la cei în nevoie”
Dragoș Horhocea, vicepreședintele ANAT care a organizat acțiunea de ajutorare a oamenilor din Terchești, a declarat că „este a doua astfel de acțiune din acest an, prima fiind la Voetin. Am mers efectiv din poartă-n poartă și pentru că astfel de acțiuni de so-lidaritate se fac cu sufletul”. Alături de el și de Marius Constantin, reprezentantul Clubului „Off Road”, au ajutat la distribuirea alimentelor și au dăruit câte o vorbă bună oamenilor aflați în necaz și Lili Jipianu, Andrei Diniță și Adrian Bîlici.
