Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Vrancea nu e moşia vătafului Berca


   În premieră pentru o videoconferință, ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, a închis ședința când a auzit că vrea să intervină președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. După ce a vorbit prefectul, Marian Oprișan a cerut să ia cuvântul pentru a prezenta situația existentă în județ. Imediat, ministrul a declarat închisă videoconferința, speriat probabil că i se va cere socoteală pentru tergiversarea discuțiilor privind alocarea banilor către județele afectate de fenomenele meteo extreme din ultimele săptămâni. „Am vrut să-i solicit ministrului că trebuie accesat Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, având în vedere că MAI este autoritate de implementare a acestui Fond, în România. De asemenea, am vrut să-i reamintesc faptul că România a primit de trei ori bani din Fondul de Solidaritate, pentru înlăturarea pagubelor inundațiilor din 2005, 2008 și 2010. Dumnealui însă a dat dovadă de lipsă de politețe, care este atributul unui ministru. Îi recomand să înceteze comportamentul de vătaf, Vrancea nu este moșia dumnealui”, a declarat Marian Oprișan.
   Președintele Consiliului Județean Vrancea i-a solicitat, ieri, într-un memoriu, prim-ministrului Mihai Răzvan Ungureanu, să facă „demersurile necesare pentru ca România să acceseze Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene”. Solicitarea lui Marian Oprișan a fost făcută în „numele locuitorilor județului  Vrancea, dar și al tuturor românilor afectați de ninsoare și viscol” și are ca obiectiv revenirea la starea de normalitate a comunităților afectate de viscol.
   În ceea ce privește declarațiile ministrului Berca, potrivit cărora se lucrează la un pachet legislativ care să permită prefecților să-i controleze pe primari, președintele Consiliului Județean Vrancea a precizat că „dacă vrea să-i facă pe prefecți faraoni, să aibă drept de viață și de moarte, ne vom opune unei asemenea abordări”.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?