GALERIE FOTO: Cârligele, comuna cu tuneluri-străzi

8
11266


   De zile și zile, întreaga Românie asistă la lupta vrâncenilor cu nămeții. Imagini nemaivăzute, cu oameni ieșind precum cârtițele din case, prin tuneluri săpate în munți de omăt, câini ce au ajuns să se plimbe printre crengile copacilor, aproape de zborul păsărilor, și fire de înaltă tensiune ce pot fi atinse dintr-o întindere de braț au devenit lait-motivul știrilor și emisiunilor de pe la toate posturile tv și subiectul central în paginile ziarelor. Pentru o zi, am lăsat însă punctele fierbinți și am pornit prin Vrancea, spre cei despre care nimeni nu spune mai nimic: locuitorii satelor din comuna Cârligele. Åži ei sunt acoperiți de zăpezi care, acolo unde nu au putut fi încă învinse cu puteri motorizate, sunt umilite metru cu metru, de puterea brațelor. Sunt oameni care, după ce și-au potolit propria disperare, au găsit omenia de a fi solidari.

   În față, alb nesfârșit. În dreapta și stânga, munți de zăpezi. Iar drumul spre  Cârligele, odată șosea cu două sensuri de mers, șerpuiește îngust, dar încăpățânat și adunat ca-ntr-o cămașă de forță de pereții uriași de omăt. Dincolo de ei, privirea se lovește de înaltul cerului plumburiu. Sau de acoperișurile răzvrătite pe sub povara grea a păturii nedorite de nea.
   Îmbrăcați bine, cu capetele adunate între umeri și cu brațele agățate vârtos de bidoane cu apă sau sacoșe cu alimente, oamenii din Cârligele se străduiau, ieri, să ajungă de pe la magazine acasă, adâncindu-se până mai sus de genunchi în nămeți, să facă loc autoturismelor. Cei mai mulți salutau pe oricine le ieșea în cale. Un salut de solidaritate. Un salut încrâncenat, de vremuri grele. Un salut de spectator mut și neputincios în fața a „ce-o mai vrea ăl de Sus să fie”.
   Singuri, copiii, cu obraji copți de ger, cu fesuri trase pe spate și fulare fluturânde își trăgeau, cu chiote vesele, săniile, pe derdelușurile nesperate, cele mai mici de înălțimea gardurilor. Åži, dacă drumurile principale ale comunei au fost deja deszăpezite cu utilaje, prin gospodării, tineri și vârstnici se luptau încă să-și elibereze casele și acareturile de sub cotropirea zăpezii. „E rău tare încolo, spre Dălhăuți”, ne spune un bărbat sprijinit în lopată, căruia omătul i-a astupat geamurile locuinței. „E primarul acolo, deszăpezește”, ne asigură.
   Străduțele secundare ce se desprind din șoseaua principală apăreau pe rând, ca niște tunele apocaliptice, fără acoperiș, prin care sănii trase de cai și săteni mișuanu precum furnicile. În fața realității crunte impusă de forța iernii, indicatoarele rutiere și-au pierdut, în Cârligele, rostul. Spre Dălhăuți, fiecare ajunge cum poate. Åži când ziceam și noi c-am ajuns, drumul s-a înfundat fără drept de apel, exact în punctul în care o săgeată indica direcția către mănăstire. Acolo, un grup de săteni, bărbați și femei priveau cu speranță utilajul adus de primar să deszăpezească. Spre binele lor, dar și al măicuțelor spre care își îndreptau gândurile și care au rămas izolate de mai bine de o săptămână. „Sunt 18 măicuțe acolo, din cauza zăpezii le-a căzut plafonul bucătăriei. Încercăm să desfundăm, ca să se poată ajunge și la ele”, a spus Åžtefan Moscu, primarul comunei Cârligele.

„Nu putem ieși din curte!”

   Ascunse între nămeți de trei metri, casele de la marginea Dălhăuțiului  așteptau și ele să fie destroienite. Unul dintre proprietarii acestora, Ionel Pungă, se consideră, totuși, norocos: chiar dacă nu reușește să iasă pe poartă, și-a făcut tunel prin grădină și-și mai poate vedea la ochi, astfel, vecinii. Curtea omului seamănă cu un labirint de tuneluri săpate doar cât să poată pătrunde trupul: unul spre cotețul găinilor, altul spre grajd, încă unul spre lemne și altul spre WC. „Am făcut și eu ce am putut. M-am gândit mai întâi la animale, după aia să am lemne și să pot ieși din curte, să mă duc la magazin. După ce că-i greu mi-a mai luat foc și hoarna, bine că n-a fost mai grav, Doamne ferește! Mă gândesc să nu se dărâme casa de tot, de atâta zăpadă”, zicea omul, îngrijorat, pentru ca apoi, tot el să găsească puterea de a glumi: „Da’ măcar de s-ar dărâma, că iau asigurarea! Numai eu să scap cu viață…”.
   Ceva mai la vale, de pe prispa unei case îngropate în troiene, o femeie arăta, de parcă nu era evident, cum a devenit cu toată familia, prizonieră în propria casă. „Noi nu putem ieși deloc de aici de mai bine de o săptămână. Am făcut mămăligă, am copt pâine la cuptor, dar e mai greu cu apa”, a explicat Constantina. Nu departe de ea, mai la drum, o altă femeie se chinuia să-și îndepărteze cu lopata, momanele de zăpadă cât să-și facă drum spre poartă. „Uite așa, singură mă chinui. După ce a nins, doar câinii ce mi-au făcut pârtie. De când a nins, aici la noi, magazinul s-a închis. Nici pâine n-a venit, nici nimic”, a zis Elena Chiripan, de 57 de ani.

Nou născut blocat între nămeți

   Disperați, cei peste 60 de oameni izolați de o săptămână în punctul numit  Dălhăuți Deal așteaptă efectiv o minune. Deși distanța până la ei este relativ mică, poate cu puțin peste trei kilometri, troienele de câțiva metri fac imposibilă străbaterea lor cu piciorul.
Toma Trifan, de 72 de ani, fost pădurar de abia ieșit din spital, aștepta ieri, cu bocceaua în mână, ca drumul să fie deszăpezit cu buldo-excavatorul. „Acum două duminici am chemat salvarea, am fost internat, apoi am stat câteva zile la fată, la Focșani. Apoi am crezut că pot ajunge acasă, dar am rămas aici”, spunea omul, privind peste câmp, chinuit, în direcția unde este locuința lui. „De acum două sâmbete n-am mai ieșit de aici, că nu s-a putut! Suntem disperați, nu mai avem apă că a înghețat și fântâni și tot. Mai avem rezerve de făină, mălai și ceva alimente, dar sunt pe terminate. Este îngrozitor! Dacă am putea ieși de aici ne-am cumpăra, dar n-avem cum pleca!”, a explicat Felicia Balica, contactată telefonic.
   Primarul, aflat ieri în mijlocul lucrărilor de deszăpezire a drumului către Dălhăuți Deal, și-a arătat îngrijorarea și față de familia lui Mihai Iepure din zona respectivă, cu cinci copii, dintre care unul născut de doar o săptămână, familie care a rămas izolată și nu mai are lemne, apă, alimente. „Trebuie neapărat să ajungem astăzi (ieri -n.r.) și la cele două femei și fetița (familia Bucur -n.r.) de la ferma dintre Golești și Cârligele. Am vorbit cu ele, sunt într-o situație foarte grea și vom ajunge la ele cu orice preț”, a spus primarul Moscu, precizând că în comună se muncește continuu, cu atât mai mult cu cât ninsorile amenință iar. Pe lângă cele 60 de familii din Dălhăuți Deal, edilul a precizat să se depun eforturi pentru deszăpezirea cât mai grabnică a altor zeci din satul Blidari.

Cu mortul la groapă, prin ulița-tunel

   La orele prânzului, pe una din ulițele-tunel ale comunei Cârligele, oameni  cerniți își duceau, ieri, mortul spre cimitir. Tăcuți și triști, ei urmau sicriul așezat pe o sanie trasă de cal, rânduiți obligatoriu de strâmtoarea tunelului de nămeți de trei metri, câte doi, maxim trei în rând. Oprindu-se din dat zăpada cu lopata, consătenii își scoteau căciulile, din respect pentru mort, și șopteau câte un „Dumnezeu să-l ierte…Măcar el a scăpat de necaz”.
   Pe o asemenea iarnă, nici să trăiești, da’ nici să mori, par a spune ei, întorcându-se la treabă. Să sapi o groapă în pământul înghețat, învelit în metri de zăpezi e, cu siguranță, o performanță…
Singurul optimist părea a fi doar nea Lică. Ponosit ca vai de lume, dar destul de „verde” pentru cei 74 de ani ai săi, urca agale ulița pe care trecuse cortegiul. „Iaca viu și eu de la mort, de la pomană… Am și eu zăpadă pe casă și-n ogradă, da’ ce mare problemă? Doar am mai văzut omăt și mai mare ca ăsta și n-am murit! Aveam vreo 12-13 ani, așa cred…Eheee…”, a mormăit mucalit, urmându-și drumul troienit, către casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here