Robert Dewey Hoskins, un bărbat cu tendințe violente care a fost condamnat pentru că a hărțuit-o și amenințat-o pe cântăreața americană Madonna a evadat, vineri, din spitalul de psihiatrie din Los Angeles unde era internat. După ce a ieșit din închisoare, Hoskins a petrecut o vreme într-un alt spital, înainte de a fi arestat din nou, în iulie 2011, și trimis într-un spital de psihiatrie din Norwalk, o suburbie a orașului Los Angeles, de unde a evadat vineri.
Poliția americană spune că Hoskins este un bărbat „cu tendințe foarte violente”. „Hoskins devine extrem de psihotic atunci când nu își ia medicamentele”, se afirmă într-un comunicat emis de Departamentul de Poliție din Los Angeles.
Madonna a depus mărturie în procesul intentat lui Hoskins în 1996 și a spus că a avut coșmaruri din cauza lui, după ce l-a văzut de mai multe ori în apropierea casei sale. Cântăreața și-a citat garda de corp, care i-a spus că Hoskins susținea că Madonna ar fi trebuit să fie soția lui. „Dacă nu putea să mă aibă, a zis că îmi va tăia gâtul de la o ureche până la cealaltă”, a declarat Madonna în timpul acelui proces.
În același an, în timp ce Madonna se afla în Florida, Hoskins a sărit gardul care înconjoară vila acesteia din Hollywood Hills din Los Angeles, s-a aruncat în piscină și a fost împușcat de un agent de securitate. Potrivit documentelor oficiale, Hoskins a fost condamnat și pentru vandalism, în iulie 2011.