Polițiștii din Adjud au fost sesizați, marți, despre faptul că Marian C., de 34 ani, din comuna Piscu, județul Galați, a fost lovit de cumnatul său. Incidentul s-a produs în cartierul Åișcani, din Adjud.
Polițiștii au stabilit că fapta a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Marian C. fiind lovit în zona capului de cumnatul său, Aron-Ion B. În momentul în care oamenii legii au ajuns la fața locului, agresorul nu mai era.
Victima a fost transportată la Spitalul din Adjud și pentru că necesita un control medical amănunțit, a fost transferată la Spitalul Județean Bacău- Secția Neurochirurgie. În funcție de constatările medico-legale și de existența vreunei plângeri prealabile, se vor lua măsurile legale.