Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Uniunea Social Liberală cere noului Guvern decretarea stării de alertă în judeţele afectate de intemperii


   Uniunea Social Liberală solicită prim-ministrului, Mihai Răzvan Ungureanu, să declare, împreună cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență, stare de alertă pentru județele din sud-estul României, grav afectate de căderile masive de zăpadă și viscol. „Declararea situației de urgență este soluția legală ce se impune pentru ca autoritățile din plan local să poată contracta serviciile suplimentare de deszăpezire necesare pentru a debloca județele care acum se află sub nămeți și sunt, în totalitate, izolate”, se arată într-un comunicat de presă.
   De asemenea, Uniunea Social Liberală solicită prim-ministrului alocarea de urgență, din Fondul de rezervă al Guvernului, de sume suplimentare de bani pentru județele afectate de intemperii. USL atrage atenția că „situația continuă să fie extrem de gravă în mai multe județe, ca urmare a scăderii temperaturilor, nedeblocării drumurilor de acces, dar și a recentelor estimări ANM, conform cărora ninsorile se vor relua în zilele următoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?